Doua

„De ce fierbe copilul în mămăligă”, în interpretarea actriței Edith Alibec, la Teatrul Gate din Londra

Spectacolul „De ce fierbe copilul în mămăligă”, conceput şi realizat de actriţa Edith Alibec şi regizoarea Dana Paraschiv, revine în capitala britanică pentru o ministagiune la Teatrul Gate din celebrul cartier londonez Notting Hill, după prezentarea

Concerte extraordinare susţinute de Royal Philharmonic Orchestra la Londra şi Winchester

Institutul Cultural Român din Londra organizează, pe de 1 şi 3 mai, două concerte de gală susținute de una dintre mai aclamate orchestre britanice ale momentului, Royal Philharmonic Orchestra. Prestigioasei orchestre i se va alătura, în prima zi a lunii mai, reputatul

Filmul „Reconstituirea” de Lucian Pintilie a avut premiera în China

Filmul „Reconstituirea” în regia lui Lucian Pintilie a fost prezentat în premieră în China la Festivalul Internațional de Film de la Beijing, eveniment la care ICR Beijing a fost partener. Pe 21 aprilie, la Arhivele de film din China a avut loc prima proiecție

Sezonul femeilor regizor la Cinemateca Românească de la ICR Londra se încheie cu „Doar o răsuflare” și „Captivi de Crăciun”

Programul Cinematecii Românești de la Institutul Cultural Român din Londra continuă pe 23 aprilie 2019 cu „Doar o răsuflare”, film regizat de Monica Lăzurean-Gorgan și prezentat în premieră britanică, și „Captivi de Crăciun”, în regia Iuliei Rugină.

Sezonul femeilor regizor la Cinemateca Românească de la ICR Londra se încheie cu „Doar o răsuflare” și „Captivi de Crăciun”

Programul Cinematecii Românești de la Institutul Cultural Român din Londra continuă pe 23 martie 2019 cu „Doar o răsuflare”, film regizat de Monica Lăzurean-Gorgan și prezentat în premieră britanică, și „Captivi de Crăciun”, în regia Iuliei Rugină.

61 de evenimente au fost derulate de ICR în cadrul Sezonului România-Franța

Institutul Cultural Român a contribuit la Sezonul România-Franța cu 61 de evenimente, derulate în cadrul a 33 de proiecte, într-un demers unic de diplomație culturală, în perioada 27 noiembrie 2018 - 16 aprilie 2019. Teatru, dans, muzică, cinema, literatură, arte

Notre-Dame de Paris, prin ochii unui mare artist român

Catedrala-simbol a Franței și a patrimoniului mondial, care a fost cuprinsă de flăcări ieri, se regăsește în lucrările multor pictori români impresionați de arhitectura și spiritualitatea ei. De pildă, Iosif Iser a ilustrat măreţia monumentului gotic în lucrarea

ICR Tel Aviv aniversează 15 ani de existență prin Festivalul Filmului Românesc din Israel

Festivalul Filmului Românesc în Israel, dedicat aniversării a 15 ani de la înfințarea ICR Tel Aviv, a debutat în seara zilei de 11 aprilie 2019, la Cinemateca din Tel Aviv. Filmul de deschidere, Moromeții 2, a fost proiectat „cu casa închisă”, beneficiind de

Personajele feminine ale lui William Shakespeare, readuse la viață pe scena teatrală a ICR Londra

Piesa “FEAST - A Play in One Cooking” va fi reprezentată în seria teatrală organizată de Institutului Cultural Român din Londra care continuă, în 11 aprilie, pentru cea de-a doua seară consecutiv.  Produs de compania britanică Parrabbola în regia lui Philip

Cultura franceză va fi promovată fără clișee în 30 de oraşe din România, din 18 aprilie până pe 14 iulie

„Să uităm de clişee!, propune Sezonul România-Franţa, care va începe pe Calea Victoriei din București, odată cu Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, în cadrul căruia Franța este țară invitată de onoare. Institutul Cultural Român (ICR) este partenerul

A murit marele regizor și pedagog Radu Penciulescu, primul director al Teatrului Mic

Institutul Cultural Român își exprimă regretul față de dispariția Radu Penciulescu, unul dintre cei mai importanţi regizori şi profesori de teatru,  care a murit la Stockholm, la vârsta de 88 de ani. Născut în 1930, Radu Penciulescu a absolvit Institutul

Lettre Internationale nr. 108 / iarna 2018 - 2019

 A apărut noul număr, 108, al revistei Lettre Internationale, editată de Institutul Cultural Român. SUMAR RETROSPECTIVE Șerban Pavelescu – Alianțele României Mari . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 Dan Ciachir – Reminiscențe . . . . . .