Reprezentanțele Institutului Cultural Român sărbătoresc Mărțișorul, unul dintre cele mai vechi obiceiuri românești
Mărțișorul, simbolul primăverii, iubirii şi purității, este, pe data de 1 Martie, prin tradiție, un dar purtător al tuturor cuvintelor nerostite, dar trăite, de către cel care-l oferă către cel care-l primește. Mărțișoarele sunt realizate folosind tehnici
Prezență românească la ediția a XII-a a Festivalului Filmului Francofon de la Roma
La a XII-a ediție a FRANCOFILM, România participă cu proiecția peliculei „Colectiv”, în regia lui Alexander Nanau. Festivalul Filmului Francofon de la Roma a fost creat și este organizat de Institutul Francez Centre Saint Louis, pentru a celebra Ziua Internațională
Participarea României la cea de-a VIII-a ediție a Seeyousound International Music Film Festival de la Torino
Cea de-a opta ediție a Festivalului de Muzică și Film „Seeyousound” va avea loc în perioada 18 - 24 februarie 2022 la Cinema Massimo din Torino. La ediția din acest an, România a fost invitată să participe la inaugurarea festivalului, pe 18 februarie 2022,
Institutul Cultural Român și-a stabilit principalele direcții de activitate pentru perioada 2022-2026
Institutul Cultural Român lansează un document programatic, prin care trasează axe pentru dezvoltare și direcții de acțiune pentru perioada 2022-2026, urmărind dezvoltarea instituțională, programarea, inițierea și promovarea culturală și susținerea artiștilor,
EVENIMENT. S-a lansat site-ul ganditinromania.ro
Proiectul cultural „Gândit în România”, inițiat de Asociația pentru Educație Teofor, are ca scop principal punerea în lumină și recuperarea ca modele autentice a exponenților de elită ai gândirii românești, a românilor care au marcat, prin activitatea
Evenimente culturale organizate în lume de reprezentanțele ICR, pentru a marca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este marcată de reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, Stockholm, Veneția, Madrid și Londra, printr-o serie de evenimente care includ spectacole de teatru, dezbateri, lansări de
Invitat din România în juriul Festivalului Internațional de Film Documentar BIDF
A opta ediție a Festivalului Internațional de Film European ( BIDF) are loc în perioada 22-30 ianuarie, la Cinematograful Cinema City Mammut II din Budapesta. O selecție de filme vor fi prezentate în cinematografele din Debrecen, Eger, Győr, Pécs, Szeged, Székesfehérvár,
Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită în reprezentanțele Institutului Cultural Român
24 ianuarie este data la care românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, cunoscută şi ca „Mica Unire”, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cu această ocazie, o serie de evenimente online vor fi prezentate de Institutul Cultural
Evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale, în reprezentanțele Institutului Cultural Român
Anual, Ziua Culturii Naționale este sărbătorită de Institutul Cultural Român, atât în țară, cât și în rețeaua reprezentanțelor din străinătate. Conform Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naționale, marcând
Pe urmele lui Celibidache în Suedia, un film-eveniment transmis pe canalele online ale ICR Stockholm
Un film documentar despre Sergiu Celibidache (1912-1996), realizat la 25 de ani de la dispariția sa, va fi prezentat de Institutul Cultural Român de la Stockholm și Trinitas TV. Documentarul „Despre Sergiu Celibidache, cu dragoste, dupa 25 de ani–Întâlniri scandinave”
Festivalul Filmului European, ajuns la a 25-a ediție, se desfășoară și online
În acest context, încă ieșit din comun și dificil, cea de-a 25-a ediție a Festivalul Filmului European / FFE. 25, una extrem de concentrată, se desfășoară hibrid, în cinema (la Elvire Popesco între 10-12 decembrie 2021) și în spațiul online (pe eventbook.
„Reeducarea de la Pitești – Drama unei generații” proiectat în încheierea Festivalului PROPATRIA
Joi, 16 decembrie 2021, ora 17:30, la Biblioteca Franco Basaglia din Roma (Via Federico Borromeo 67), Accademia di Romania in Roma, Fundația Culturală Memoria – Filiala Argeș, Asociația culturală româno-italiană Propatria din Roma și Biblioteche di Roma, organizează proiecția