Discurs

Christian Crăciun – Ucronia eminesciană. Eseu despre timp şi imagine în Memento Mori, 2010, 258p.

„În literatura română Eminescu a inventat Timpul. Afirmaţia poate părea riscantă, dar Eminescu este primul nostru scriitor care nu numai că meditează în termeni discursivi la metafizica abstrusă a timpului sau poetizează timpul în vaste şi complicate construcţii

2010

INTERSECŢII. Înainte de sărbătorile de iarnă - OBSERVATOR CULTURAL Autor Michael FINKENTHAL Nr. 556-557, 23 decembrie 2010 Sînt în Haifa şi profit de ocazie pentru a da o fugă pînă la Ein Hod, satul pictorilor întemeiat după 1948 de Marcel Iancu, pentru a

2009

Jurnalul Naţional, 24 noiembrie 2009 Autor: Costin Anghel Cântecul românesc s-a făcut auzit serile trecute în inima Timocului sârbesc, la Bor. România a trimis la fraţii ei mai mici pe unul dintre cei mai de seamă interpreţi ai ţării, pe maestrul Tudor Gheorghe.

Gabriela Omăt - Modernismul literar românesc în date (1880-2000) şi texte (1880-1949), 2 volume, antologie (vol.1 - 676p, vol.2 - 422 p), 2009

„Teoretizat şi relansat de către E. Lovinescu într-o celebră suită de cărţi, cele mai controversate şi mai definitorii pentru interbelicul românesc, modernismul devine, şi rămâne în tot restul secolului, la noi, un reper tipologic şi chiar un criteriu subînteles

NR. 64 - iarna 2007-2008

SUMAR NR. 64 Pagini autobiografice Péter Esterházy – Harmonia cælestis Ion Vianu – Supunere, împotrivire, exil Dincolo de eveniment Jacques Rupnik – Populismul în Europa Centrală şi de Est Jacek Kochanowicz – Virajul la Dreapta Cultura – cardiograme

NR. 68 - iarna 2008-2009

SUMAR NR. 68 Pagini autobiografice Sergio Benvenuto – A fost odată la Paris Matei Călinescu – File de jurnal Dincolo de eveniment Svetlana Alexievich – Securea şi călăul Felicia Antip – Criza Rafael Gumucio – Strigoi basci Cihan Tugal – Înverzirea

Ioana Bot, Adrian Tudurachi (coord.), - Identité nationale: réalité, histoire, littérature, 2008, 264 p.

Volumul îşi propune să analizeze statutul „identităţii naţionale în cadrul literaturii şi al istoriei ideilor literare, atât ca obiect al discursului, cât şi ca miză extraliterară a unei construcţii culturale. Deşi exemplul privilegiat aici este cel al literaturii

Jean-Jacques Rousseau - Visările unui hoinar singuratic, 2006, 108 p.

Rousseau, pentru noi, cei de azi, care-l citim prin grila unui eu descentrat şi fragmentat - căci în aceasta constă noutatea acestei proze - este, prin excelenţă, străinul, dar într-un sens total, cel al eului mereu străin în raport cu el însuşi şi care se descoperă

Ilie Luceac (coordonator) - Discursurile lui Eudoxiu Hurmuzaki în Dieta Bucovinei, 2007, 368 p.

Materialele de arhivă incluse în această carte vin să îmbogăţească arsenalul istoriografic despre familia Hurmuzaki cu o parte din discursurile lui Eudoxiu Hurmuzaki, ţinute în Dieta Bucovinei, în perioada 1861-1873. Ediţia cuprinde 26 de discursuri inedite şi

Glasul Bucovinei Nr. 4 (56) /2007

Sumar BUCOVINA – PROCESE ISTORICE ŞI SOCIALE Marin Gherman, În afara limitelor de cunoaştere. Monitoring-ul presei (1 august – 15 noiembrie 2007) TEORIE, CRITICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ Nicolae Georgescu, Boala şi moartea lui Eminescu. Abordare filologică de bun

Valores Hispanicos Desde Una Perspectiva Rumana

DEL HUMOR, DE LA RISA Y, SOBRE TODO, DE SU VARIANTE HISPANICA Habrá, por cierto, lectores - y, personalmente, creo que serán muy numerosos - quienes, terminada la lectura y bajo la posible influencia de los pensamientos retozones y las palabras juguetonas tan abundantes

La Vida De Gloria Y Pasion De La Gran Cantante Darclee

Un año antes, mientras Mugnone dirigía la orquesta, los anarquistas habían echado bombas en el Liceo. Esa vez también el teatro barcelonés estaba colmado de gente. Había corrido el rumor de los éxitos en Madrid de la gran Darclée y cada uno quería comprobar en