Dirijor

6 Jun 2019

Pianistul Andrei Licareţ omagiază, la Londra, geniul creativ al lui George Enescu

Andrei Licareţ, unul dintre cei mai talentați și apreciați pianiști concertiști din România, a cărui „bogată maturitate artistică şi profunzime depăşesc limitele unei simple abilități“ (L’Unione Sarda), este artistul lunii iunie în populara Serie a

17 May 2019

Concert al Corului Regal dedicat Reginei Maria, la Cernăuți

Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, va concerta sâmbătă, 18 mai 2019, la Palatul Academic al Universității de Medicină din Cernăuți, începând cu ora 17:00. Evenimentul din

9 May 2019 - 11 May 2019

De Ziua Europei, ICR Istanbul prezent la un festival - maraton al culturii europene într-un program provocator

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul și Consulatul General al României la Istanbul își anunță participarea extraordinară în cadrul unui proiect provocator, divers și foarte dinamic în contextul marcării Zilei Europei, alături de

10 May 2019

Președintele ICR, Liliana Țuroiu: "Ce rămâne important, în urma evenimentelor organizate de ICR, este de găsit în inimile celor care au luat parte la acestea"

Imediat după succesul de peste hotare de la începutul lunii mai, violonistul român Alexandru Tomescu a început, în România, Turneul Internațional Stradivarius – „VIVE LA MUSIQUE!”, ce va include 15 concerte în România. La începutul lunii mai, cu susținerea

9 May 2019

Soprana Valentina Farcaș și Northern Chords Festival Orchestra, concert extraordinar la Londra, de Ziua Europei

Soprana Valentina Farcaș se alătură orchestrei Northern Chords Festival și violonistei norvegiene Eldbjørg Hemsing pentru un concert dedicat Zilei Europei, care va avea loc joi, 9 mai, pe cunoscuta scenă muzicală de la St John’s Smith Square din centrul

5 May 2019

Ziua Europei 2019. Orchestra Română de Tineret, în concert la Roma

Ziua Europei 2019 va fi sărbătorită la Roma, în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, cu un concert susținut de Orchestra Română de Tineret, duminică, 5 mai 2019, ora 19. 00, la Auditorium Parco della Musica – Sala Petrassi. Evenimentul

4 May 2019

Alexandru Tomescu și Gabriel Bebeșelea, aclamați la Cadogan Hall, alături de Royal Philharmonic Orchestra

Alexandru Tomescu a concertat pe 1 mai 2019, pe cunoscuta scenă londoneză de la Cadogan Hall, alături de dirijorul Gabriel Bebeşelea şi Royal Philharmonic Orchestra. Îndrăgitul violonist a revenit, vineri, 3 mai 2019, în atenţia publicului meloman din

14 Apr 2019 - 18 Apr 2019

Corul SOUND din București în turneu în Austria și Ungaria

Corul SOUND din București, dirijat de maestrul Voicu Popescu, va participa la cea de a XVII-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional Coral din Budapesta (Budapest International Choral Competition), care se va desfăşura între 14-18 aprilie 2019, în capitala

9 Apr 2019 - 14 Apr 2019

Zi dedicată României la Festivalul „Au Levant de L`Europe", la Clamart

Festival « Au Levant de l’Europe »Paris, Clamart9-14 aprilieInstitutul Cultural Român de la Paris este partener și vă invită la evenimentele din cadrul  Festivalulului « Au Levant de l’Europe »/ «La levantul Europei », care se desfășoară la Clamart, localitate

28 Mar 2019

„Concertul” de Ziua Francofoniei la Istanbul

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează un eveniment inedit, închinat Zilei Francofoniei. Lungmetrajul „Le Concert”, în regia lui Radu Mihăileanu, ajunge la iubitorii celei de-a șaptea arte joi, 28 martie 2019, ora 19. 30, la Institutul

17 Mar 2019

Orchestra simfonică a Filarmonicii „Banatul“ Timişoara în concert la Guitar Art Festival din Belgrad

Orchestra Filarmonicii „Banatul“ Timişoara, sub bagheta dirijorului Tiberiu Dragoş Oprea, concertează în data de 17 martie, de la ora 18:00, la sala Kombank Dvorana din Belgrad. Manifestarea este organizată în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Guitar Art Festival

12 Mar 2019

Constantin Silvestri, omagiat la 50 de ani de la dispariție, printr-o expoziție și un concert cameral

Memoria marelui compozitor și dirijor Constantin Silvestri (1913-1969) este omagiată, la 50 de ani de la dispariția sa, prin expoziția „Constantin Silvestri 50” și un concert cameral. Expoziția, realizată de Fundația „Constantin Silvestri“ în parteneriat