„O noapte furtunoasă” în Austria
„Spune-mi de ce râzi, ca să-ţi spun de unde vii Pe 13 august, la ICR Viena au început repetiţiile la O noapte furtunoasă care va avea premiera pe 20 septembrie, în orasul Gmuend. Actorii Iulia Maria Popa, Horian Dacian şi Franz Kattesch de la Teatrul Radu Stanca
„O noapte furtunoasă” în Austria
Pe 13 august, la ICR Viena au început repetiţiile la O noapte furtunoasă care va avea premiera pe 20 septembrie, în orasul Gmuend. Actorii Iulia Maria Popa, Horian Dacian şi Franz Kattesch de la Teatrul Radu Stanca din Sibiu, alături de colegii lor austrieci, Manuela
Cu arta la capătul lumii / Jurnal
Traseul include oraşe cu comunităţi româneşti puternice, reprezentanţii acestora fiind invitaţi să ia parte la întâlnirile şi dezbaterile organizate. O motivaţie a acestei iniţiative este legată de faptul că, odată cu integrarea României în Uniunea Europeană,
„Dacia. Ultima frontieră a Romanității”, cea mai valoroasă expoziție românească din ultimii 25 de ani, se deschide la Roma
În perioada 21 noiembrie 2023 – 21 aprilie 2024, Muzeul Național Roman – Termele lui Dioclețian de la Roma va găzdui expoziția arheologică „Dacia. Ultima frontieră a Romanității”, organizată de Ambasada României în Italia, în parteneriat cu Muzeul
Lettre Internationale nr. 110 / vara 2019
Vă prezentăm noul număr, 110 / 2019, al revistei Lettre Internationale. Din sumar:Retrospective Șerban Pavelescu – Determinări istorice şi etnice ale crizei ucrainene . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 Rodica Binder – Datoria de a fi de stânga, libertatea
Lettre Internationale nr. 106 / vara 2018
A apărut noul număr, 106, al revistei Lettre Internationale, editată de Institutul Cultural Român. SUMAR Nr. 106 ISTORICE Șerban Pavelescu – Păcile României Mari 3 Emilia Cernăianu – Însemnările unui luptător: N. N. Tonitza 8 Steluţa Boroghină
2014
Dialogul Cultural Europa-China, Spații publice și poduri între culturi la Palatul Parlamentului din Bucureşti – MODERNISM. roautor: Cosmin Năsui 21 octombrie 2014 Dialogul Cultural Europa-China (1) Dialogul Cultural Europa-China (2)În perioada 15-17 octombrie 2014
The Adamclisi Monument
TROPAEUM TRAIANIThe two wars led by Emperor Trajan to conquer Dacia in the year 102 and then in 109, left in Dobrogea a unique monument in the provincial Roman art. Trajan's victory in 109 led to the 200 year occupation of Dacia. Fortress and monument built by Emperor
Dogs And Romanians
Mihai Eminescu published an article entitled “What happens when dogs are not looked after” in Curierul de Iasi, no. 129 of 26 November 1876. The text was the following: “D. N. Pascu, deputy-prefect in Dorohoi, was bitten by a rabid dog while strolling on the streets
The Town Within The Town
Government Palace in Victoriei Sq. a fragment from the novel Derapaj (Skid), Iaşi, Polirom 2006 Maria’s life glowed with a murky sort of splendor, her past, though committed to oblivion, constantly closing in on her and obscuring her thoughts like the spots of a solar
All Roads Lead To Bucharest
from left: buildings on Calea Victoriei and at Rosetti Sq. , University of Bucharest, building in Unirii Sq. According to the data from the latest statistical yearbook published in 2002, the average income per capita outside Bucharest is 82% of the average income of a person
“Kaviar House”
The theme of the provincial man leaving his small town, a closed universe deprived of any kind of perspective and diving into the unknown, attracted by the Big City where he thinks he'll hit it big and get rich overnight, was and continues to be a successful recipe