„Apa zilei/apa nopţii”, expoziţie de pictură de Claudia Mandi în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția
Luni, 19 decembrie 2016, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, începând cu ora 18,00, va avea loc vernisajul expoziției „Apa zilei/Apa nopţii de Claudia Mandi, ce închide seria proiectelor culturale pentru
Spectacol de colinde la ICR, cu Grigore Leșe și ceata din Titești, Vâlcea
Grigore Leșe vine la Institutul Cultural Român cu ceata de colindători din Titești, jud. Vâlcea, luni, 19 decembrie 2016, ora 18:00. Vor interpreta cântece de stea, colinde și alte muzici din repertoriul tradițional al sărbătorilor de iarnă, special alese pentru
Recomandare: Teatrul InDArt deschide stagiunea de toamnă
În data de 6 noiembrie 2016, Teatrul InDArt își deschide stagiunea de toamnă, inaugurând Sala de Teatru a Clubului Quantic din Intrarea Grozavești, București. Programul cuprinde două premiere și alte spectacole ce vor fi jucate în fiecare duminică a lunii, până
Aniversare opt ani de la fondarea Centrului Cultural Italo Român. Dialog cultural și intercultural la Milano. Proiecte si perspective
Conservarea identității culturale românești, intensificarea schimburilor culturale italo-române, promovarea culturii și a potențialului cultural și artistic al elitei române din Italia și nu în cele din urmă dechiderea dialogului intercultural, o necesitate a
Ghenadie Rotari, în Seria românească de la St Martin-in-the-Fields
Acordeonistul Ghenadie Rotari este invitatul lunii decembrie în seria de concerte organizate, de peste cinci ani, de către ICR Londra împreună cu prestigioasa instituție muzicală londoneză St Martin-in-the-Fields. Acesta va oferi vineri, 16 decembrie 2016, un recital
Expoziția de fotografie „Perspectivă ” de Aviva Baharav. 7 noiembrie – 16 decembrie 2016, sediul ICR Tel Aviv
În perioada 7 noiembrie - 16 decembrie 2016, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv găzduiește expoziţia de fotografie „Perspectivă semnată de Aviva Baharav. Expoziția cuprinde 18 lucrări, prin intermediul cărora forme și obiecte obișnuite devin oceane
Cursuri de limba română la ICR Lisabona
După vacanţa de vară, ICR Lisabona îşi reia cursurile de limba română pentru străini. Cursurile se vor desfășura în perioada 12 septembrie - 16 decembrie 2016. Structurate pe două niveluri (începător A1 şi intermediar B1și B2), cursurile se vor desfăşura
Corala „Armonia” în concert de Sărbători, la Varșovia
Joi, 15 decembrie 2016, la Sala cu Coloane a Palatului Universității din Varşovia, va avea loc un concert extraordinar de Sărbători, susținut de Corala „Armonia” din Constanța, sub conducerea dirijorală a lui Valeriu George Croitoru. Programul concertului va
Cursuri de limba română - încheiere de an la Istanbul
Sâmbătă, 10 decembrie 2016, peste cincizeci de cursanți, dintre care doispre zece copii, au primit diplomele de absolvire a celui de-al doilea semestru de cursuri de limbă română organizate de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir de la Istanbul. Semestrul
Spectacolul pentru copii Craiasa zăpezii , pus în scenă de trupa „Fantasticii" la ICR
Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) găzduiește sâmbătă, 10 decembrie 2016, ora 12. 30, premiera spectacolului Crăiasa zăpezii, o adaptare contemporană după basmul cu același nume al lui Hans Christian Andersen, pus în scenă de trupa de copii „Fantasticii.
Enescu 135: serie de concerte, masterclassuri și conferințe muzicale, la Ierusalim și Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Universitatea Națională de Muzică din București, Academia de Muzica și Dans din Ierusalim și Conservatorul Israelian de Muzică din Tel Aviv, organizează în perioada 4-8 decembrie 2016 o serie de conferințe
Corala Symbol a Patriarhiei Române în concerte la Bruxelles și Anvers
Programul dedicat de Institutul Cultural Român Bruxelles sărbătorilor de iarnă debutează cu seria de concerte de colinde ale corului Symbol al Patriarhiei Române la Bruxelles și Anvers. Patru concerte vor fi organizate împreună cu Alianța Belgo-Română, sub