Curatori

10 Nov 2009 - 25 Apr 2010

The Lost World of Old Europe – The Danube Valley 5000-3500 BC. Cultura Cucuteni peste Atlantic

Pe 10 noiembrie a fost vernisată, la Institute for the Study of Ancient World (ISAW), prima expoziție românească de arheologie în spațiul nord-american, organizată de ISAW şi Muzeul Naţional de Istorie a României, cu sprijinul Ministerului Culturii, Cultelor şi

5 Mar 2010

CEA DE-A 12-A EDIŢIE A BIENALEI DE ARHITECTURĂ DE LA VENEŢIA / << REZULTATELE CONCURSULUI >>

REZULTATELE Concursului naţional pentru selectarea proiectului/-elor care va/vor reprezenta România la cea de-a 12-a ediţie a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia În perioada 26-27 aprilie a. c. , la sediul Uniunii Arhitecţilor din România, a avut loc jurizarea

19 Jan 2010

ARTE MARŢIALE. Arta în faţa legii

Seria de întâlniri Arte Marţiale se deschide în 2010 cu dezbaterea Arta în faţa legii. Marţi, 19 ianuarie, de la ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), invitaţii Raluca Turcan (deputat, preşedintele Comisiei de Cultură), Dumitru Şerban (preşedintele

30 Jun 2009 - 30 Aug 2009

„Judecata de Apoi în iconografia românească” - expoziţie înscrisă în calendarul oficial al evenimentelor culturale organizate la Veneţia

La iniţiativa Patriarhatului din Veneţia, cu patronajul Ministerului Bunurilor şi Activităţillor Culturale din Italia, în perioada septembrie 2008 – august 2009 Veneţia şi laguna veneţiană celebrează un mileniu de la întemeierea Catedralei din Torcello, sub

25 Mar 2009

Expoziţia "Culorile Avangardei" la Muzeul de Artă Contemporană din Lisabona

Joi, 26 martie 2009, ora 19. 00, Institutul Cultural Român de la Lisabona va inaugura la Muzeul Naţional de Artă Contemporană - Muzeul Chiado expoziţia Culorile Avangardei. Arta în România 1910-1950. Vernisajul expoziţiei va avea loc în prezenţa lui Manuel Bairrão

9 Mar 2009

Conferinţă de presă - Itinerare internaţională a proiectului "Culorile Avangardei"

Luni, 9 martie 2009, de la ora 12. 00, Institutul Cultural Român organizează o conferinţă de presă pe tema itinerării internaţionale a expoziţiei Culorile Avangardei. Participă Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului

17 Feb 2009

Câştigătorii primei sesiuni a programului de rezidenţă Attic Arts 2009

Institutul Cultural Român aduce la Londra noi rezidenţi în cadrul programului Attic Arts: Carmen Dănăiaţă, Carmen Dobre, Vlad Nanca, Andreea Şaguna, David Şandor şi Alina Şerban. Câştigătorii primei sesiuni au fost evaluaţi şi selectaţi dintr-un număr

24 Oct 2008

"Between the Images – Imaginable Experiences for Future Memories" - ICR Stockholm

Sâmbătă 25 octombrie, are loc la Stockholm deschiderea expoziţiei Between the Images – Imaginable Experiences for Future Memories, un proiect iniţiat de Xposeptember şi prezentat de Institutul Cultural Român de la Stockholm în colaborare cu Cinemateca Stockholm,

2 Sep 2008 - 2 Sep 2008

Evenimente – selecţie

În lunile august şi septembrie sunt programate evenimente în cadrul proiectelor finanţate de Programul Cantemir 2008, specifice unor domenii variate precum dans contemporan, arte vizuale şi design, folclor, teatru, literatură şi film. Evenimentele vor avea loc în

18 Jun 2008 - 15 Aug 2008

Freedom for Lazy People! - un omagiu adus streetart-ului românesc

Miercuri, 18 iunie, 19:30-23:00 (până pe 15 august, 2008) THE ROMANIAN GALLERY 573-577 3rd Ave (at 38th St), New York, NY 10016 INTRAREA LIBERĂ. Orar: 10 am-6 pm (Luni-Sâmbătă). NEW YORK, 16 iunie, 2008 – Scena de streetart din Europa de Est este aproape necunoscută

8 Aug 2008 - 8 Aug 2008

Reacţiile la expoziţia Freedom for Lazy People de la ICR New York – o manipulare grosolană

Institutul Cultural Român a organizat joi, 7 august 2008, ora 11. 00, o conferinţă de presă pe tema expoziţiei Freedom for Lazy People, care poate fi vizitată până în data de 15 august la New York. Conferinţa de presă a fost găzduită de librăria Cărtureşti.

14 Jul 2008

Un manifest al spaţiului public la Bienala Europeană de Artă Contemporană „Manifesta7“: „Ex Privato

„Manifesta este una dintre cele mai importante Bienale Europene de Artă Contemporană, ale cărei ediţii s-au desfăşurat în diferite oraşe ale Europei. Alături de „Documenta din Kassel şi „Bienala de la Veneţia (de care se diferenţiază prin aceea că este