Literatură română, râvnită în Polonia: 15 autori traduşi într-un an
Sezonul literar românesc va debuta în Polonia marţi, 3 decembrie, cu lansarea cărţii „Parohia”, de Dan Coman, apărut la editura Universitas în seria „Rumunia dzisiaj” (România astăzi), dedicată literaturii române contemporane şi tradusă de Joanna Kornaś-Warwas.
Artiști decorați cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, prezenți în EUROPALIA
Institutul Cultural Român colaborează în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA, dar și în alte proiecte, cu mulți dintre artiștii de vârf ai culturii române, decorați de președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Pentru
Albumul bilingv cu selecții din opera artistului Dan Băncilă, publicat la Editura ICR
Albumul bilingv (în limbile română și engleză) cuprinde o selecție amplă din opera artistului Dan Băncilă și texte despre creația sa semnate de Tudor Octavian, M. Constantinescu, Doina Păuleanu, Horia Horșia, P. Frâncu, Virgil Mocanu, Grigore Arbore, Marius
Ana Blandiana a susținut un regal liric pe scena Festivalului internațional de poezie PoeMAD
Ana Blandiana a cucerit publicul cititor spaniol care a venit în număr impresionant să o întâlnească și să îi asculte poemele, duminică, 27 octombrie 2019, pe scena celui mai important festival internațional de poezie de la Madrid,PoeMAD. Institutul Cultural
"Baruch Elron – desene și schițe”, expoziție și album lansat la Tel Aviv
O serie de evenimente culturale dedicate artistului israelian de origine română Baruch Elron (1934-2006) sunt organizate de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, la sediu, în perioada 31 octombrie – 29 noiembrie 2019.
Ana Blandiana susține un recital de poezie la Madrid, în Festivalul PoeMAd
Poeta Ana Blandiana participă la cel mai cunoscut festival internațional de poezie PoeMAD, care are loc în perioada 17 octombrie – 3 noiembrie la Madrid. Participarea poetei este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid. O voce cunoscută a literaturii
Horațiu Mălăele și celebrul său spectacol “Sunt un orb”, la ICR New York
Spectacolul „Sunt un orb” al marelui actor Horațiu Mălăele va fi prezentat vineri, 18 octombrie, comunității românilor din New York în spațiul de teatru-studio al Institutului Cultural Român, amenajat la începutul anului 2019. Conceput sub forma unui monolog
Cursuri de limbă română la Madrid
Institutul Cultural Român de la Madrid organizează, ca în fiecare an, cursuri de limba română pentru străini. În anul academic 2019-2020 cursurile se desfășoară la Madrid, Barcelona și Valencia, pentru nivelurile A1, B1,B2, C1. Interesul pentru învățarea
Maia Morgenstern și Marius Bodochi, aplaudați în Albania
Teatrul Dramaturgilor Români din București a participat, în perioada 11-14 octombrie, la cea de a XXI-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru “SKAMPA”, cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României în Republica Albania. Spectacolul
Filmul "Loverboy", proiectat la Londra
Proiecţia filmului Loverboy,regizat de Cătălin Mitulescu, va avea loc la „Cinemateca Românească”, pe 18 octombrie 2019, la sediul reprezentanței Institutului Cultural Român de la Londra. Proiecția va marca Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane
Participarea României la Festivalul Internaţional de Orgă Terra Sancta, în Grecia, Cipru, Iordania și Israel
Festivalul Internaţional de Orgă Terra Sancta va avea loc în perioada 29 septembrie – 21 noiembrie 2019 în lăcaşuri de cult din Grecia, Cipru, Iordania şi Israel. România va fi reprezentată, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, de
Festivalul românesc de la Zichron Yaakov, la a doua ediție în Israel
Ediția a doua a Festivalului „Strada românească la Zichron Yaakov”, o sărbătoare culturală românească, adresată publicului israelian de toate vârstele este organizată pe 16 și 17 octombrie 2019 de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare