Craiova

16 Sep 2019

Cinci teatre din România prezente la Reuniunea Teatrelor Naționale de la Chișinău

Cel mai ambiţios şi mai amplu eveniment al anului teatral din Republica Moldova reunește la Teatrul „Mihai Eminescu din Chișinău, în perioada 16-29 septembrie 2019, numeroase teatre cu spectacole în limba română, în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale. Evenimentul

12 Sep 2019

Gabriel Chifu lansează la Paris ediția în limba franceză a volumului În oraşul meu nimeni n-a înviat niciodată

Ediția în limba franceză a volumului de poezie În oraşul meu nimeni n-a înviat niciodată de Gabriel Chifu, cu titlul Poèmes (Personne n'a jamais ressuscité dans ma ville), publicată la Editura La traductière, va fi lansată vineri, 13 septembrie 2019,

11 Sep 2019

Scriitorul Valeriu Nicolae prezintă La mia esagerata famiglia rom în cadrul festivalului literar „I dialoghi di Trani”

Valeriu Nicolae, jurnalist, scriitor și activist pentru drepturile omului, va participa la cea de-a XVIII-a ediție a festivalului literar „I dialoghi di Trani” din Italia, cu sprijinul Accademia di Romania. Desfășurat în perioada 17-22 septembrie 2019 în Puglia,

27 Aug 2019

Zeci de evenimente organizate cu ocazia Zilei Limbii Române prin reprezentanţele ICR din străinătate

Proiecţii de film, cursuri de limba română, spectacol de teatru, dezbateri, ateliere de pictură și târg de carte sunt câteva dintre manifestările organizate de Institutul Cultural Român la Madrid, Lisabona, Istanbul, Tel Aviv, Veneția și Chișinău. Iar la

12 Aug 2019

Edituri din România şi Republica Moldova, prezente la Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău

Cele mai importante edituri din România și Republica Moldova vor fi prezente la Centrul Expozițional MOLDEXPO din Chişnău, la ediţia 2019 a Bookfest, care are loc între 28 august şi 1 septembrie şi care este organizată cu sprijinul Institutului Cultural Român.

26 Jul 2019

Muzica electronică şi electro-acustică românească, cu artişti şi trupe din generaţii diferite la EUROPALIA 2019

Muzica electronică şi electro-acustică românească va fi reprezentată de 11 artişti şi trupe din generaţii diferite în cadrul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Arte EUROPALIA din Belgia (2. 10. 2019 - 2. 02. 2020), la care România are statut

16 Nov 2018 - 1 Jul 2019

Cea mai importantă expoziție dedicată maestrului Corneliu Baba în China

ICR Beijing, în parteneriat cu Fundația Centrul Cultural ArtSociety din România și Quan Shanshi Art Center din Hangzhou (provincia Zhejiang, China) organizează o amplă expoziție dedicată maestrului român Corneliu Baba, în perioada 16 noiembrie 2018 – 1 iulie

12 Jun 2019 - 16 Jun 2019

Festivalul SFR este susținut de Institutul Cultural Român. Iașul redevine capitala filmului românesc

Printre partenerii culturali ai ediției de un deceniu se află: Uniunea Cineaștilor din România, Ateneul Național din Iași, Dacin Sara La cea de-a 10-a ediție, Festivalul SFR este în parteneriat cultural cu Institutul Cultural Român (ICR). Parteneriatul

12 Jun 2019

Conferință pe tema relațiilor dintre România, Grecia și Turcia, la Salonic

Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Comunități Istorice, organizează miercuri,  12 iunie 2019, ora 17. 00, la Institutul de Studii Balcanice din Salonic conferința cu tema „Relațiile România – Grecia – Turcia la 100 de ani de la războiul greco-turc

31 May 2019 - 2 Jun 2019

„VIVE LA MUSIQUE !” Turneul internaţional Stradivarius 2019 continuă la Sibiu şi Bucureşti

Alexandru Tomescu, Vioara Stradivarius Elder-Voicu, alături de harpista de origine franceză, Delphine Benhamou, și actorul Lari Giorgescu continuă, cu sprijinul Institutului Cultural Român, turneul internaţional Stradivarius VIVE LA MUSIQUE!.  Cei trei au adus

4 Apr 2019 - 26 May 2019

Lucrările pictorului român Corneliu Baba au influențat întregi generații de artiști chinezi

ICR Beijing, în parteneriat cu Fundația Centrul Cultural ArtSociety din România și Quan Shanshi Art Center din Hangzhou (provincia Zhejiang, China), organizează o amplă expoziție itinerantă dedicată maestrului român Corneliu Baba. După primele două opriri, de

20 May 2019 - 24 May 2019

Caravana teatrului românesc, la copiii din Timocul sârbesc și Timocul bulgăresc

Proiect al Institutului Cultural Român, Caravana teatrului românesc ajunge la copiii din Timocul sârbesc (Golobăț, Petrovăț, Bor și Zaicear) și din Timocul bulgăresc (Pocraina, Gâmzova, Topoloveț, Slanotrân), în perioada 20-24 mai 2019. Actorii Teatrului