Regizoarea Roxana Stroe, invitată la aniversarea revistei „Format Court” - Paris
Roxana Stroe va participa, cu sprijinul ICR Paris, la evenimentul aniversar al revistei „Format Court, care sărbătorește opt ani de existenţă. Regizoarea a fost invitată să prezinte scurtmetrajul „O noapte în Tokoriki, joi, 12 ianuarie 2017, la Studio des
Premiera cinematografică poloneză a filmului „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, la Varșovia
Joi, 12 ianuarie 2016 va avea loc, la Varșovia, premiera cinematografică poloneză a lungmetrajului Ilegitim, peliculă cu care Adrian Sitaru a câștigat Premiul C. I. C. A. E - Confédération Internationale des Cinémas d'Art et d'Essai (Confederația Internațională
Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate - DECEMBRIE 2016
Institutul Cultural Român de la Beijing2-5 decembrie / Concert susținut de Ilinca Dumitrescu și Vasile Macovei. Cu ocazia Zilei Naționale a României, Institutul Cultural Român de la Beijing, împreună cu Conservatorul Central de Muzică din Beijing și Facultatea
„The History of Love”, regizat de Radu Mihăileanu, la Festivalul Internaţional de Film Evreiesc de la Ierusalim
Festivalul Internaţional de Film Evreiesc de la Ierusalim va avea loc în perioada 24-29 decembrie 2016 la Cinemateca din Ierusalim. La ediția din acest an, România va fi reprezentată de pelicula The History of Love/ Istoria iubirii (2016, 134 minute), regia Radu
Filme românești la Festivalul Internațional de filme de scurtmetraj de la Istanbul
Festivalul Internațional de filme de scurtmetraj de la Istanbul se desfășoară în perioada 14 - 21 decembrie 2016 ajungând astfel la cea de-a 28-a ediție internațională și la cea de-a 33-a națională. Au fost acceptate pentru înscriere producțiile realizate
ICR Viena prezintă trei filme documentare recente despre minorități etnice din România
Cu prilejul Zilei Minorităţilor Naţionale, Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasada României la Viena prezintă în zilele de 16, 20 şi 21 decembrie 2016, de la ora 18. 00, la sediul ICR Viena, trei filme: Paşaport de Germania (2014, regia Răzvan Georgescu),
Documentarele „Sculptură: Brâncușiˮ şi „La un pas de eternitateˮ, la Cinemateca ICR Viena
Cinemateca ICR Viena prezintă luni, 19 decembrie, de la ora 18. 00, la sediul său din Argentinierstraße nr. 39, documentarele Sculptură: Brâncuși (regiaAlain Fleischer, 2013)şi La un pas de eternitate (regia Alexandru Maftei, 2016). Evenimentul încheie seria
„Orizonturi culturale italo-române” nr. 12/decembrie 2016
Este on-line numărul 12/decembrie 2016 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni, înregistrată în Italia cu ISSN 2240-9645 şi accesibilă la adresele www. orizzonticulturali. it şi www. orizonturiculturale.
Seminarul „Aristotel 2400 – Teatru și Pedagogie. Abordare interdisciplinară" la UNATC
Facultatea de Teatru a UNATC „I. L. Caragiale București omagiază figura emblematică a unuia dintre cei mai mari gânditori ai istoriei omenirii: Aristotel. De aceea, cu ocazia împlinirii a 2400 ani de la nașterea Stagiritului, UNATC organizează, în perioada 15-16
Institutul Cultural Român de la Madrid aniversează 10 ani
Institutul Cultural Român aniversează anul acesta 10 ani de prezență continuă în Spania. Proiectele culturale și evenimentele implementate de Institut de-a lungul acestui deceniu au permis apopierea publicului spaniol de o cultură română vie și efervescentă,
this human world, cu documentare româneşti, la Viena
Filmele Holy Cow (coproducţie România, Germania, Azerbaidjan; 2015) în regia lui Imam Hasanov, producător Andra Popescu şi Muntele magic (coproducţie România, Franţa, Polonia; 2015) în regia Ancăi Damian vor fi prezentate în cadrul ediţiei a IX-a a festivalului internaţional
Ansamblul ,,Cindrelul – Junii Sibiului” susține un spectacol de Ziua Națională la Doha
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului va susține un spectacol extraordinar cu prilejul Zilei Naționale a României, în data de 9 decembrie 2016, la Centrul Cultural Katara din Doha. Evenimentul este organizat în colaborare cu Ambasada României