Vladimir Cosma, premiat de ICR. Compozitorul român trăieşte de o viaţă în Franţa
(Știrele TVR - 20 martie 2018) - link Cosma, celebrul dirijor român, a fost premiat de Institutul Cultural Român la Salonul Cărții de la Paris. Institutul Cultural Român a acordat, în premieră, distincții de onoare unor personalități de origine română din
Diaspora, în centrul proiectelor de anvergură derulate de ICR în Anul Centenar. Personalități românești omagiate cu ocazia Salonului de Carte de la Paris
Luni, 19 martie 2018, în ultima zi a Salonului Cărții de la Paris, în cadrul unui eveniment special, Institutul Cultural Român va acorda, în premieră, distincții de onoare unor personalități de origine română din Franța care au contribuit, prin toată activitatea
„România, așa cum nu aţi mai citit-o“ la Salonul cărţii de la Paris
România va fi prezentă la ediția din acest an a Livre Paris/Salonului cărții de la Paris, desfășurată între 16 și 19 martie 2018, cu un stand și cu o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român. Logo-ul participării românești de anul acesta
„România, așa cum nu aţi mai citit-o“ la Salonul cărţii de la Paris
România va fi prezentă la ediția din acest an a Livre Paris/Salonului cărții de la Paris, desfășurată între 16 și 19 martie 2018, cu un stand și cu o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român. Logo-ul participării românești de anul acesta
S-a deschis Târgul de carte de la Leipzig
În perioada 15-18 martie 2018, România este țară invitată de onoare a unuia dintre cele mai importante târguri de carte din lume, Leipziger Buchmesse - Târgul de carte de la Leipzig. Participarea României la acest eveniment semnifică nu doar relansarea şi
România - țară invitată de onoare la Târgul de carte de la Leipzig 2018
În perioada 15-18 martie 2018, România este țară invitată de onoare a unuia dintre cele mai importante târguri de carte din lume, Leipziger Buchmesse. România a mai fost țară invitată de onoare acestui târg de carte în 1998. „Zoom in România” este
Participare românească la Târgul Internaţional de Carte de la Gdańsk
Institutul Cultural Român de la Varșovia va participa în perioada 16-18 martie a. c. la Târgul de Carte de la Gdańsk, prima inițiativă de anvergură din regiunea Pomerania, dedicată literaturii. Târgul va debuta în 2018 pe lista manifestărilor literare din
Expoziția „Câmpan & Câmpani – Arta în familie” la Veneția
Miercuri, 28 februarie 2018, de la orele 18. 00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul expoziţiei „Câmpan & Câmpani – Arta în familie”, o expoziţie îngrijită de Mihai Pop şi Cristian
La Salonul cărţii de la Paris, deschis oficial de preşedintele Emmanuel Macron, standul României se bucură de toată aprecierea publicului francez
Salonul cărţii de la Paris, desfăşurat în perioada 16-19 martie, s-a deschis, miercuri seară, în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron. Numeroase oficialităţi, diplomaţi, scriitori, traducători, editori şi jurnalişti au participat alături de doamna Liliana
A 28-a ediţie a FESTIVALULUI NAŢIONAL DE TEATRU, dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu
Cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru va avea loc la Bucureşti, în perioada 19 – 28 octombrie 2018. În anul în care celebrăm Centenarul Marii Uniri a românilor, activitățile și evenimentele dedicate Festivalului se vor desfăşura sub
Zilele filmului românesc la Leipzig: Leaving (To) Romania
• „Zilele Filmului Românesc la Leipzig: LEAVING (TO) ROMANIA” este un proiect cultural organizat de Institutul Cultural Român din Berlin, împreună cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, în avanpremiera Târgului Internațional de Carte de Leipzig,
Varujan Vosganian: "The Book of Whispers" / „Cartea șoaptelor” la ICR New York
Institutul Cultural Român de la New York are plăcerea de a prezenta, vineri, 9 martie 2018, ora 19. 00, în sala Auditorium, lansarea de carte a scritorului Varujan Vosganian, The Book of Whispers / Cartea șoaptelor, participanții fiind invitați să participe și