Germania şi România - Transferuri academice, culturale şi ideologice
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu Berlin în colaborare cu Arbor-Mundi. Institutul pentru Studii Avansate de Umanism Intercultural (Bochum) şi Institutul Moldova, Universitatea Leipzig organizează la Berlin, între 19 şi 25 iulie 2008, Conferinţa şi şcoala
EUNIC Bucureşti şi-a ales preşedintele
Pe 21 iulie s-a desfăşurat la sediul Institutului Cultural Român şedinţa EUNIC Bucureşti de alegere a preşedintelui şi a primului vicepreşedinte al acestei filiale. Reprezentanţii institutelor culturale membre au ales în funcţia de preşedinte al filialei
Lirică românească într-o publicaţie berlineză
Ca efect concret al recentei întâlniri organizate la Berlin de către Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu, sub titlul „Amprenta lucrurilor- Imagini şi poezie din România şi Germania, un grupaj de poezii ale celor trei cunoscuţi autori români – Grete Tartler,
Noaptea Institutelor Culturale
A doua ediţie a Nopţii Institutelor Culturale, organizată de ICR în partneriat cu British Council, Institutul Goethe, Institutul Italian de Cultura, Institutul Cervantes, Centrul Cultural Ungar, Institutul Polonez, Delegaţia Valonia-Bruxelles, Centrul Ceh şi Institutul
Institutul Cultural Român din Berlin - loc al interferenţelor româno-germane
O întâlnire de o factură specială va avea loc în 24 iunie 2008 la ora 19. 30 la Institutul Cultural Român Titu Maiorescu din Berlin sub titlul AMPRENTA LUCRURILOR*- IMAGINI ŞI POEZIE DIN ROMÂNIA ŞI GERMANIA: trei cunoscuţi poeţi români- Grete Tartler, Florea
Dialog despre Paul Celan şi călătoriile limbajului poetic
14 mai 2008, ora 19. 30 La Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu din Berlin Sub semnul Anului european al multilingvismului, ICR Berlin consacră, sub titlul CĂLĂTORIILE LIMBAJULUI POETIC, o seară literară şi o expoziţie de pictură poetului Paul Celan
Dan Perjovschi expune la Bruxelles
Centrul Roman de Informare de la Bruxelles impreuna cu Festival du KunstenFestivaldesArts (KFDA) si Centrul de Arta Contemporana Wiels prezinta, in perioada 8 mai – 1 iunie 2008, publicului belgian si european de la Bruxelles proiectul Dan Perjovschi - All Over. Proiectul
Aventura unei fibule de argint. O introducere în orfevreria dacică
Miercuri, 7 mai 2008, ora 18. 30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) va avea loc conferinţa Aventura unei fibule, susţinută de arheologul Daniel Spânu, cercetător la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan. Evenimentul face parte din seria de conferinţe
O nouă confirmare a valorii cinematografului românesc la Filmfest Dresden
Cea de-a 20-a ediţie a Festivalulului Internaţional de Scurtmetraje Filmfest Dresden s-a desfăşurat între 15 – 20 aprilie 2008. În cadrul Nopţii Călăreţului de Aur, care a avut loc sâmbătă seara (19 aprilie), au fost decernate marile premii. Adrian Sitaru
Festivalul de Film din Europa Centrală şi de Est goEast – o platformă pentru dialog şi cultură cinem
Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului de Film goEast de la Wiesbaden (Germania) are loc între 9 şi 15 aprilie 2008. La festival vor fi prezente peste 130 de filme din 23 de ţări, în program fiind incluse şi conferinţe, dezbateri despre filme şi lecturi. La secţiunea
Nevoia de incertitudine
Un trunchi de copac din Transilvania. Un covor zburător cu avioane şi îngeri. Forme cioplite în lemn. Stau împreună în expoziţia The Need for Uncertainty (Nevoia de incertitudine) a artistului Mircea Cantor la muzeul Modern Art din Oxford, organizată cu sprijinul
La ICR Berlin luna martie stă sub zodia Literaturii
În cadrul Târgului anual de carte de la Leipzig are loc de câţiva ani festivalul Kleine Sprachen-Große Literaturen /Limbi mici, literaturi mari, proiect iniţiat în 2003 de un grup de Institute culturale din Berlin, căruia i s-a asociat din 2005 şi Institutul Cultural