Săptămâna filmului românesc la Paris
Institutul Cultural Român de la Paris organizează, cu ocazia Zilei Naţionale a României, Săptămâna filmului românesc la Paris, o ediţie care va avea loc în premieră la Cinéma Le Lincoln, între 6 şi 12 decembrie 2017. Cum a mai obişnuit publicul cinefil,
MANIFEST – proiectul susținut de ICR pentru conștientizarea fenomenului violenței asupra femeilor
Problematica violenței asupra femeilor, răspunsurile naționale și internaționale, schimbul de bune practici și creșterea gradului de conștientizare a publicului neinstituțional pe această temă, au constituit subiectele seminarului internațional „Identificarea,
Seminarul internațional „Identificarea, definirea și eliminarea violențelor împotriva femeilor”
Ambasada Franței în România, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al României, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și Institutul Cultural Român organizează seminarul internațional „Identificarea, definirea și
Accademia di Romania in Roma @ Musei in Musica 2017
Sâmbătă, 9 decembrie 2017, între 20. 00 și 22. 30, Accademia di Romania in Roma, alături de cele mai importante instituții de cultură din Roma, participă la ediția 2017 a proiectului Musei in Musica, un proiect cultural organizat de Primăria orașului Roma
Președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu, a participat la cel de-al doilea Comitet Mixt de Organizare a Sezonului România-Franța
În perioada 4 – 8 decembrie 2017, Institutul Francez de la Paris a găzduit reuniunea celui de-al doilea Comitet Mixt de Organizare (CMO) pentru Sezonul România – Franța. Reuniunile tehnice ale echipelor române și franceze s-au desfășurat pe parcursul a
Vernisajul expoziției de artă fotografică „Frumoasa Românie”
În data de 6 decembrie 2017, la Centrul de Artă și Cultură Hamah din Zhuhai, a avut loc vernisajul expoziției de artă fotografică „Frumoasa Românie”. Această expoziție face parte din cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Fotografiei Românești în
Orchestra Română de Tineret în concert extraordinar la Istanbul
De Ziua Națională a României Orchestra Română de Tineret în concert extraordinar la Istanbul Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul în colaborare cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” și Primăria Metropolitană
Expoziţia «ARTIŞTI ROMÂNI ÎN MARELE RĂZBOI», în Sala Giubileo a Museo Centrale del Risorgimento – Complesso del Vittoriano din Roma
Luni, 30 octombrie 2017, începând cu ora 17. 30, la Museo Centrale del Risorgimento – Complesso del Vittoriano din Roma, în Aripa Brasini, a avut loc deschiderea oficială a expoziţiei de pictură, sculptură şi grafică «ARTIŞTI ROMÂNI ÎN MARELE RĂZBOI»,
Vernisajul expoziției MORPHOGENETIC FIELDS și deschiderea Galeriei de artă KALEIDOSCOPE
Vineri, 3 noiembrie 2017, în intervalul 19:00 – 21:00 va avea loc deschiderea oficială a galeriei de artă KALEIDOSCOPE și vernisajul expoziției MORPHOGENETIC FIELDS. Primul eveniment din programul expozițional 2017-2018 al galeriei aduce în prim-plan nouă artiști români
„Artiști români în Marele Război”, expoziţie de pictură, sculptură şi grafică la Roma
Luni, 30 octombrie 2017, la ora 17. 30, la Museo Centrale del Risorgimento – Complesso del Vittoriano – Ala Brasini (Via San Pietro in Carcere – Roma) va avea loc inaugurarea expoziţiei de pictură, sculptură şi grafică „Artiști români în Marele Război”,
Participarea României la Festivalul Internațional de Fotografie din Tel Aviv
În perioada 23 noiembrie – 2 decembrie 2017, în diverse locații alternative din Tel Aviv, va avea loc Festivalul Internațional de Fotografie. Ajuns în acest an la ediția a V-a, a cărei temă este Identitatea, Festivalul reprezintă cel mai important eveniment
Festivalul de Muzică de cameră ,,George Enescu“ de la Dublin, la prima edție
În perioada 24 noiembrie – 2 decembrie 2017, la Dublin, Irlanda,urmează să se desfășoare Festivalul de Muzică de cameră ,,George Enescu“ de la Dublin, în interpretarea ansamblurilor reunite Ficino şi ConTempo Quartet. Acesta este structurat în două