Articol

2010

INTERSECŢII. Înainte de sărbătorile de iarnă - OBSERVATOR CULTURAL Autor Michael FINKENTHAL Nr. 556-557, 23 decembrie 2010 Sînt în Haifa şi profit de ocazie pentru a da o fugă pînă la Ein Hod, satul pictorilor întemeiat după 1948 de Marcel Iancu, pentru a

Reţeaua institutelor culturale româneşti

Coordonatori proiect editorial: Irina Ionescu, Ovidiu Dajbog-Miron, Raluca Doroftei Traducători: Alistair Ian Blyth, Daniela Oancea şi Brînduşa Ciugudean Direcţia Generală Institute Culturale Româneşti din Străinătate a lansat ediţia 2009 a broşurii Reţeaua

2009

Jurnalul Naţional, 24 noiembrie 2009 Autor: Costin Anghel Cântecul românesc s-a făcut auzit serile trecute în inima Timocului sârbesc, la Bor. România a trimis la fraţii ei mai mici pe unul dintre cei mai de seamă interpreţi ai ţării, pe maestrul Tudor Gheorghe.

Ştefan I. Neniţescu - Scrieri de istoria artei şi de critică plastică, 2009, 430 p.

Volumul de texte critice ale lui Ştefan I. Neniţescu, unul dintre marii esteticieni ai perioadei interbelice - alături de Tudor Vianu, Alexandru Busuioceanu, Petru Comarnescu ş. a -, cuprinde mici eseuri despre pictori români şi străini, deopotrivă, care, dincolo

Adrian Majuru - Familia Minovici. Univers spiritual, 2005, 270 p.

Volumul de fata urmareste sa recastige interesul publicului pentru istoria unei celebre familii bucurestene, ai carei membri s-au distins prin eforturi constante depuse in favoarea modernizarii institutionale a unei tari tinere. Din mostenirea culturala a familiei Minovici

Maria Muscalu Albani (concepţie şi coordonare) - Corneliu Baba. (album, ediţie bilingvă română-engleză), 2008, 112 p.

Albumul Corneliu Baba, cu o introducere de Andrei Pleşu, prezintă 77 de lucrări care se găsesc astăzi în Muzeul Naţional de Artă a României, Muzeul din Timişoara şi Muzeul Municipiului Bucureşti. Imaginile sunt însoţite de texte aparţinând artistului însuşi:

Concurs pentru bursele "Vasile Pârvan" şi "Nicolae Iorga" 2010-2012

Concurs pentru bursele Vasile Pârvan şi Nicolae Iorga 2010-2012 Agenţia de Credite şi Burse de Studii anunţă lansarea programului de burse de cercetare şi formare postuniversitară şi postdoctorală Vasile Pârvan la Accademia di România din Roma şi Nicolae Iorga

EURESIS no. 1-4 / 2009

Numărul consacrat în 1995 postmodernismului în cultura română s-a bucurat de o bună primire atât pe plan intern, cât şi extern. Astăzi, încă, studioşi ai literaturii şi culturii române din străinătate ne scriu întrebându-ne cum şi de unde ar putea să

Mănăstirile Olteniei. Artă și spiritualitate

„Mănăstirile Olteniei. Artă și spiritualitate“Texte de Elisabeta Negrău și Vlad BedrosEdiție coordonată și postfață de Părintele Iustin MarchișFotografii de Dan Dinescu și Daniel ConstantinescuEdiție în limba română, 360 pag, 31x25 cmISBN: 978-973-577-645-9Cuprins1.

Burse pentru jurnalişti culturali din străinătate

Burse pentru jurnalişti culturali din străinătate Preambul: Acest program îşi propune promovarea fenomenului cultural românesc în presa străină. Astfel, ICR acordă burse jurnaliştilor străini care propun proiecte de lucru vizând România şi cultura română.