Lista proiectelor culturale oganizate de Institutele Culturale Românești din Străinătate MAI 2013
În documentul ataşat găsiți o prezentare detaliată a proiectelor culturale oganizate de institutele culturale românești din străinătate în luna MAI 2013. Evenimentele sunt următoarele: ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA •18 mai / Colocviul internațional „Mărturii
Program de tabere „ARC” 2013 pentru elevii şi tinerii români de pretutindeni
Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Institutul Cultural Român şi Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, organizează Programul
Noaptea Literaturii Europene la București
Lecturile din cele 13 locuri care au găzduit, pe 29 mai 2013, Noaptea Literaturii Europene la București au atras, însumat, o audiență de peste 1000 de persoane (corespunzând unei medii de 25 de ascultători/lectură). În prima zi a Salonului Internațional de Carte
Biografia lui Ion Ioanid, „un Soljeniţîn român“, dezbătută la ICR în seria „Caractere“
Seria de dezbateri „Caractere – biografii emblematice ale detenţiei politice din România“ continuă marți, 28 mai 2013, ora 17. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București), cu o întâlnire dedicată deținutului politic Ion Ioanid, autorul
Participarea României la cea de-a 55-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di Venezia
Ca urmare a Concursului Naţional pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 55-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia, organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român, România va prezenta
Filiala Oltenia Gorj a ICR organizează Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”
Institutul Cultural Român Filiala Oltenia-Gorj, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România şi Consiliul Judeţean Gorj prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, organizează în perioada 24 - 26 mai 2013, la Tg-Jiu şi
„Un veac de brutalitate” – conferință susținută de profesorul Vasile Morar la ICR
Institutul Cultural Român continuă seria Conferințelor ICR cu prelegerea „Un veac de brutalitate” susținută de prof. univ. dr. Vasile Morar miercuri, 22 mai 2013, ora 18. 00, la sediul ICR (Aleea Alexandru nr. 38). Secolul XX abia s-a încheiat, dar lectia sa
România la Salonul Internaţional de Carte de la Torino 2013
Pentru al cincilea an consecutiv, România a participat la Salonul Internaţional de Carte de la Torino cu un stand de 70 metri pătraţi și o serie de evenimente cu tema „LIBROmania al Salone di Torino”. Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la
Teatrul „Jean Bart”, la Festivalul Internațional de Teatru Contemporan din Dijon cu sprijinul ICR
La invitația Centrului Cultural Atheneum din campusul Universității Bourgogne din Dijon, Teatrul „Jean Bart” din Tulcea va participa, în calitate de invitat de onoare, la Festivalul Internațional de Teatru Contemporan, desfășurat în perioada 10-19 mai 2013.
„O seară turcească pe malul Dunării“, la Casa Avramide
Vineri, 17 mai 2013, începând cu ora 17. 00, Institutul Cultural Român – Filiala Tulcea, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, Consulatul general al Republicii Turcia la Constanța și Centrul Cultural Turc „Yunus Emre“ din Constanța organizează evenimentul „O
Festivalul Filmului European, ediția 2013
Festivalul Filmului European se desfăşoară anul acesta timp de trei zile la București, între 9 și 11 mai, la Cinema Studio şi Cinemateca Eforie. Ajuns la cea de-a XVII-a ediție, evenimentul include filme din zece țări, precum și o selecție de proiecte cinematografice
Participarea României la cea de-a 55-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La biennale di Venezia
Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român organizează joi, 9 mai 2013, începând cu ora 11:00, la sediul Ministerului Culturii, Bd. Unirii nr. 22, sector 3, etajul 5, sala 526-528, o conferinţă de presă cu prezentarea publică