Noaptea Literaturii Europene: Poezie de Svetlana Cârstean la Casa „Ion Mincu” din București
Vineri, 9 septembrie 2016, în intervalul 19. 00-23. 00, pe traseul str. Pictor Arthur Verona - str. Dionisie Lupu - str. General Eremia Grigorescu - str. Vasile Lascăr, douăsprezece institute culturale din București vor prezenta literatura din spațiile geografice
Evenimente jubiliare la Düsseldorf susținute de Institutul Cultural Român
Asociația Culturală Germano-Română Atheneum din Düsseldorf a organizat în perioada 6 – 8 septembrie o amplă serie de manifestări consacrate împlinirii a 150 de ani de la sosirea în Principatele Unite a Principelui Carol și fondarea Dinastiei de Hohenzollern
Întâlnire cu scriitorul Filip Florian la Veneţia. Conferinţa „Zilele regelui – o istorie literară a lui Carol I de Hohenzollern”, susținută de Cristina Gogianu
Luni, 5 septembrie 2016, ora 17. 30, scriitorul Filip Florian se va întâlni cu publicul italian la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Scriitorul va fi prezentat de drd. Cristina Gogianu, bursieră Nicolae Iorga la Institutul Român
Seria Mărgelatu, la cinemateca românească de la ICR Beijing
În perioada 2 iulie - 3 septembrie 2016, ICR Beijing a prezentat lunar, la sediul său, filme din seria Mărgelatu, precum „Trandafirul galben (1982, regia Doru Năstase), „Masca de Argint (1985, regia Gheorghe Vitanidis) și „Colierul de Turcoaze (1986, regia Gheorghe
România Film Festival, la Casa del Cinema din Roma
În perioada 1-3 septembrie 2016, va avea loc, la Roma, ultima etapă a Romania Film Festival 2016. Romania Film Festival este parte integrantă a evenimentului Effetto Notte, care se desfăşoară în perioada verii la Casa del Cinema, instituţie cu profil artistic
Vârfurile cinematografiei ruse, la Mediaş Central European Film Festival - MECEFF „7+1"
Cea de-a şasea ediţie Mediaş Central European Film Festival (MeCEFF) „7+1, unicul festival competitiv şi tematic consacrat cinematografiilor ţărilor central-europene, va avea loc, anul acesta, în perioada 1-3 septembrie 2016. În anul 2016, Rusia este țara
Toamna începe la ICR Istanbul pe Înserat...
Sâmbătă, 3 septembrie 2016, ICR Istanbul îi așteaptă pe iubitorii literelor la sediul său începând cu ora 17. 00, la evenimentul de lansare a volumului Înserare pe Bosfor, de Niculina Oprea. Volumul „Înserare pe Bosfor. Antologie de poezie contemporană turcă”
Prezență românească la Berlin în festivalul „Easterndaze x Berlin: DIY Music Topographies”
Festivalul „Easterndaze x Berlin: DIY Music Topographies” din Berlin prezintă câteva dintre cele mai interesante și mai îndrăznețe colective muzicale din Budapesta, București, Praga, Bratislava, Varșovia și Berlin. Aceste grupări muzicale alternative
Au început înscrierile la concursul naţional de design de carte „Cele mai frumoase cărţi din România” 2016, ediţia a V-a
Editurile, autorii, graficienii, designerii de carte, ilustratorii din România şi Republica Moldova pot înscrie cărţi apărute în ultimul an în concursul naţional de design de carte. Înscrierile au loc până pe data de 31 august 2016. Regulamentul care descrie
Atelierele Brâncuși – Simpozionul Internaţional de Sculptură de la Târgu Jiu
Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși, Institutul Cultural Român, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu Jiu, în parteneriat cu UniuneaArtiștilor Plastici din România, organizează în perioada 1 - 31 august 2016 „Atelierele
Expoziție de ii tradiționale, port popular și artă populară românească, la ICR Beijing
Sâmbătă, 23 iulie 2016, la ICR Beijing, va avea loc vernisajul expoziției Ii tradiționale, port popular și artă populară românească, în cadrul căreia vor fi expuse șase ii brodate manual din diverse regiuni ale țării, două veste bărbătești din regiunea
Norman Manea, recompensat în Mexic cu Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice
Scriitorul Norman Manea va primi Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice, decernat de Târgul Internațional de Carte din Guadalajara, Mexic (FIL), cel mai important târg de carte al lumii editoriale hispanice. Este pentru prima dată când un scriitor de limba