„Este nevoie de filosofie“// Filosofia, celebrată de UNESCO la jumătatea lunii noiembrie
Începând din 2002, UNESCO celebrează, în a treia zi de joi a lunii noiembrie, Ziua Filosofiei. Prin această inițiativă, instituția își propune să evidențieze importanța reflecției filosofice și să încurajeze dialogul între tradițiile filozofice din întreaga
Mulțumiri partenerilor celei de-a 22 ediții a Festivalului Național de Teatru
Echipa FNT le mulțumește, printr-un comunicat, partenerilor și jurnaliștilor care au fost, în acest an, alături de organizatorii celei de-a 22-a ediții a Festivalului, desfășurate în perioada 26 octombrie – 4 noiembrie 2012: „Suntem încântați să vă putem
Lansare de carte la ICR: Apocalipsa lui Ioan, în traducerea lui Cristian Bădiliță
Institutul Cultural Român vă invită miercuri, 7 noiembrie 2012, ora 17. 00, la lansarea volumului Apocalipsa lui Ioan, tradus și comentat de Cristian Bădiliță, publicat la Editura Adevărul Holding. La eveniment, alături de traducător, vor participa ÎPS Virgil
Mesaj către creatori
Pe umerii creatorilor – scriitori, compozitori, artiști plastici, cineaști, interpreți, gânditori, cercetători și descoperitori, inovatori – stă răspunderea pentru valoarea, prestigiul si competitivitatea unei culturi naționale. Se cuvine ca ei să fie în centrul
Coreea de Sud dorește înființarea unui centru cultural regional în România
Coreea de Sud dorește să își extindă rețeaua de centre culturale și în România, considerând oportună deschiderea la București a unui centru regional pentru Europa Centrală și Orientală. E. S. domnul Im Han-taek, ambasadorul Republicii Coreea în România,
Școala Română din Roma/Accademia di Romania aniversează 90 de ani de la înființare
Cea mai veche instituție românescă de cultură din străinătate, Școala Română din Roma / Accademia di Romania in Roma, aniversează în această toamnă 90 de ani de la întemeiere, 80 de ani de la construirea edificiului său și 130 de ani de la nașterea arheologului
SINCRONIZAREA EUROPEANĂ
Declarație a lui ANDREI MARGA Președintele Institutului Cultural Român În intervenția Sincronizarea Institutului Cultural Român, 12 septembrie 2012, am argumentat pentru plasarea instituției sub semnul sincronizării. Odată cu Organigrama 2012 şi cu hotărârea
Constituirea grupului de lucru franco-român pentru Salon du Livre 2013
Președintele Institutului Cultural Român, domnul Andrei Marga, l-a primit luni, 1 octombrie 2012, pe ambasadorul Republicii Franceze la București, E. S. domnul Philippe Gustin. Diplomatul francez a fost însoțit de domnul Stanislas Pierret, directorul Institutului Francez
Decizie cu privire la participarea României ca invitat de onoare la Salon du Livre
Participarea României ca invitat de onoare la Salon du Livre (martie 2013, Paris) este o ocazie excepțională de a etala, în mod convingător, valorile literaturii și artelor din țara noastră. Pregătirea participării se face de către Institutul Cultural Român,
ANDREI MARGA: Sincronizarea Institutului Cultural Român
În raport cu Legea 356 din 11 iulie 2003 (cu modificările OUG nr. 27, din 13 iunie 2012), cu reglementările ulterioare, sunt necesare dezvoltări și schimbări în direcția sincronizării activităților la Institutul Cultural Român. Le rezum aici: 1. Va trebui redefinit
Andrei Marga - Cultură, democrație, modernizare
Andrei Marga - Cultură, democrație, modernizare
Despre revistă
(Actualizare) Revista a apărut în perioada februarie-iulie 2013. Publicația lunară Romanian Book Review, publicată de Institutul Cultural Român, este editată în limba engleză și are drept scop popularizarea aparițiilor de toate genurile de pe piața editorială