Ecaterina Chele – Povestea vieții mele
Ediție îngrijită de Valeriu Matei „Ceea ce impresionează în cel mai înalt grad la lectura acestei mărturisiri – așternută pe hârtie cu mult har și sinceritate de Ecaterina Chele, învățătoarea din Basarabia, fostă deportată de regimul bolșevic în iunie
2012
„Triumful României şi „noii regi ai festivalurilor – ZIARUL DE DUMINICĂ6 ianuarie 2012 Pe 29 decembrie Furia (foto 4) şi pe 30, Boogie (foto 5), cele două filme ale lui Radu Muntean, programate la Filmoteca din Madrid, încheie Zilele filmului românesc organizate
GOT MY MOGO WORKING: Mogoşoaia 2006-2010, 2010, 252 p.
Ediţie şi prefaţă de Florin Bican. Volumul reuneşte texte ale traducătorilor de literatură română în formare, bursieri ai Institutului Cultural Român în perioada 2006-2010, precum şi mărturii ale unor scriitori, critici, traducători profesionişti, admiratori,
Bursa "Nicolae Iorga"
Bursa de cercetare şi formare postuniversitară şi postdoctorală „Nicolae Iorga „Ai noştri vor veni aici, vor sta în aceste încăperi pline de amintiri, vor contempla de la ferestrele largi întinderea roşie a acoperişurilor şi întinsele orizonturi. Vor coborî
NR. 64 - iarna 2007-2008
SUMAR NR. 64 Pagini autobiografice Péter Esterházy – Harmonia cælestis Ion Vianu – Supunere, împotrivire, exil Dincolo de eveniment Jacques Rupnik – Populismul în Europa Centrală şi de Est Jacek Kochanowicz – Virajul la Dreapta Cultura – cardiograme
The Brâncuşian Synthesis
You have turned the antic into the modern, Rousseau le Douannier once told Brâncuşi. Those words complete very accurately the characterization suggested by Dan HÄulicÄ: He produced the century's purest classicism out of the exotic. [1] The Romanian sculptor
Maria Cantacuzino-Enescu: Light And Shade. The Memoirs Of A Moldavian Princess
After a half-century's wait, in 2000 Aristarc Publishers from Oneşti released a bilingual (French-Romanian) volume by Maria Cantacuzino-Enescu: Ombres et lumières / Umbre şi lumini. Souvenirs d'une Princesse Moldave / Amintirile unei Prinţese Moldave, 926 pages,
Intellectuals And Their Radical Political Involvement: Reflections And Subsequent Perceptions
In the last decades, particularly after the collapse of the communist regimes, ardent debates have taken place regarding the political commitment of certain great intellectuals and writers, generating even theoretical and philosophical reflections, concerning the relationship
Ivor Porter (1913-2012) - Un englez în istoria României/An Englishman in Romanian History
Volum bilingv, în limbile română și engleză, editat de ICR în parteneriat cu Fundaţia Culturală „Memoria“, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea marelui diplomat, personalitate al cărei nume se leagă de istoria României, biograf al Regelui Mihai
Glasul Bucovinei Nr. 1 (85)/2015
Evenimentele din Ucraina, care se desfăşoară sub privirile îngrijorate ale întregii lumi şi care vizează integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea ţării, pot avea consecinţe grave, în primul rând, pentru ţările din sud-estul european. Anul