Alo

10 Jul 2017

Piesa de teatru Metamorfoze, în regia lui Silviu Purcărete, reluată după un deceniu

7 iulie 2007 - 7 iulie 2017, 10 ani de la prima reprezentație a spectacolului „Metamorfoze”, în regia lui Silviu Purcărete, această fabuloasă co-producție, intrată în patrimoniul Teatrului Național Radu Stanca, a revenit la Luxemburg. În fața a peste

10 Jul 2017 - 10 Jul 2017

Concertul extraordinar al compozitorului și dirijorului Vladimir Cosma la Praga

Institutul Cultural Român de la Praga anunță concertul extraordinar al compozitorului și dirijorului de origine română Vladimir Cosma, la pupitrul Orchestrei Simfonice Naționale Cehe, luni, 10 iulie 2017, ora 19:00, în Sala Smetana din Casa Municipală din Praga.

6 Jul 2017 - 9 Jul 2017

Cultura României în cadrul evenimentului „Dialogul Culturilor” din China

În perioada 6 – 9 iulie 2017, în localitatea Târvul, s-a desfășurat o festivitate culturală în cadrul căreia ICR Beijing a fost invitat de onoare, eveniment organizat de Academia de Carte Recunoștința și Centrul de Studiere a Culturii Spiței Quan, în parteneriat

6 Jul 2017 - 9 Jul 2017

ICR Beijing: „Dialogul Culturilor”

ICR Beijing va participa, în calitate de invitat de onoare, la festivitatea culturală „Dialogul Culturilor”, care va avea loc în localitatea Tâlvul din Baodai, district de la marginea capitalei Chinei, în perioada 6 – 9 iulie 2017. În cadrul acestui eveniment, vor

30 Jun 2017 - 9 Jul 2017

Festivalul Internaţional de Film Karlovy Vary

Institutul Cultural Român de la Praga are bucuria de a anunţa participarea a trei filme româneşti la cea de-a 52-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary. Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary este cel mai mare festival de

3 Jul 2017 - 8 Jul 2017

Cursul „Chei Teoretico – practice pentru traduceri literare”, dedicat traducerilor din limba română în spaniolă

Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Universitatea din Alicante, organizează în perioada 3-8 iulie 2017 cursul„Chei Teoretico – practice pentru traduceri literare”, dedicat traducerilor din limba română în limba spaniolă a unor opere

7 Jul 2017 - 7 Jul 2017

Academia de Management Cultural / The Cultural Management Academy

Academia de Management Cultural este un program de studii postuniversitare inițiat în 2015 de Institutul Goethe din Bulgaria, membrii clusterului EUNIC Bulgaria, în colaborare cu Universitatea din Sofia. În 2017 acest program se extinde în Grecia (Salonic) și România

7 Jul 2017

Conferință „Nevoia de Maiorescu” – ICR Berlin

Loc: Ambasada României, Dorotheenstrasse 62 – 66, 10117 Berlin.   Ora: 19. 00. Un popor care doar de curând dispunea de un stat propriu, care s-a exprimat în cele mai diverse forme ale literaturii vreme de sute de ani, a cărui tânără generație se

3 Jul 2017 - 7 Jul 2017

OPEN CALL FOR PARTICIPATION IN THE CULTURAL MANAGEMENT ACADEMY BUCHAREST 2017

The post-graduate program in 2017 will be held simultaneously in Bucharest, Thessaloniki and Sofia, with a joint online learning platform and on-site events. The program is developed under the guidance of Goethe Institut and Sofia University. The CMA (Cultural Management

6 Jul 2017

E.S. Michèle Ramis, noul ambasador al Franței: „Port o bluză românească în semn de prietenie pentru România”

Institutul Cultural Român a organizat joi, 6 iulie 2017, evenimentul „Mesageri identitari”, care a fost găzduit în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României. Pornind de la o selecție de tablouri aflate în patrimoniul muzeului, printre care

6 Jul 2017

Felicitări studenților care au încheiat cu succes cursurile de limbă română la ICR Bruxelles în anul academic 2016-2017

Peste 20 de iubitori ai limbii române au urmat cursurile organizate de Institutul Cultural Roman Bruxelles în anul academic 2016-2017. Entuziaști și încurajați de ameliorarea utilizării limbii române în acest an, studenții au încheiat cu succes sesiunea de

6 Jul 2017

„Acasă la tata” la Cinemateca de la ICR Londra

Cinemateca de la Institutul Cultural Român din Londra continuă, în 6 iulie 2017, cu producția ,,Acasă la tata”, debutul regizoral al lui Andrei Cohn. După proiecția de la Institut, filmul va fi prezentat și la centrul cultural ”artFix” din Londra, inaugurând