Timpul

24 Feb 2011

Morală, morale şi prinţipuri – întâlnire cu Andrei Pleșu

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN organizează joi, 24 februarie 2011, începând cu ora 18. 30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti), evenimentul „Morală, morale şi prinţipuri. Organizat cu sprijinul

23 Feb 2011

Câştigătorii primei sesiuni a programului de rezidenţă Attic Arts 2011

Institutul Cultural Român aduce la Londra primii rezidenţi în cadrul programului Attic Arts: Vera Ion, Sorin Poamă şi Ioan Titu (aka Silent Strike). Aceştia au fost evaluaţi şi selectaţi dintr-un număr de 61 de candidaturi, de către o comisie alcătuită din:

11 Feb 2011

Audiţii pentru Orchestra Europeană de Tineret (EUYO)

ARTEXIM şi Institutul Cultural Român invită tinerii muzicieni români să participe la selecţia anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret (European Union Youth Orchestra). EUYO este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate

19 Oct 2010 - 18 Dec 2010

Stagiune camerală ICR la Ateneul Român

Trei concerte organizate, în această toamnă, de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu şi TVR Cultural în cadrul Stagiunii camerale ICR la Ateneu, aduc la București artiști români activi, în prezent, în centre muzicale prestigioase

11 Dec 2010

O ODISEE SONORĂ cu Dan Dediu, Romanian Brass și Violoncelissimo

Un concert care face și desface istoria muzicală Moment de bilanț pentru anul care se încheie, luna de la capătul calendarului poate prilejui şi retrospective mai ample. Sâmbătă,11 decembrie 2010, de la ora 19. 00, la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian,

9 Dec 2010

Editura ICR în librăriile bucureştene. A treia întâlnire din seria "cARTE pentru ARTE"

Joi, 9 decembrie 2010, de la ora 19. 00, la Libraria Triptic (str. Alecu Russo nr. 8, Bucureşti) va avea loc cea de-a treia întâlnire din seria cARTE pentru ARTE. Criticul de artă Mihai Plămădeală va prezenta albumele Teodor Moraru, Tudor Banuş şi Devis Grebu, publicate

4 Dec 2010

Grafică fără computer. 40 de ani de mărunte împliniri

Sâmbătă, 4 decembrie, ora 18. 00, în Café Verona (Librăria Cărturești, str. Arthur Verona, nr. 13-15), Atelierul de Grafică vă invită la lansarea cărții Grafică fără computer. 40 de ani de mărunte împliniri, o selecție de materiale grafice românești

26 Nov 2010 - 30 Nov 2010

Leontina Văduva şi Orchestra Simfonică Europeană, pentru prima oară în Republica Moldova

Două concerte organizate în ultima decadă a lunii noiembrie vor întregi seria evenimentelor organizate de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu de la Chişinău pentru a marca Ziua Naţională a României. Vineri, 26 noiembrie 2010, de la ora 18. 00, soprana

24 Nov 2010 - 25 Nov 2010

Zilele Filmului Irlandez, ediţia a II-a

În zilele de 24 şi 25 noiembrie 2010, de la ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va avea loc cea de-a doua ediţie a Zilelor Filmului Irlandez. În cadrul evenimentului, organizat de Ambasada Irlandei la Bucureşti în parteneriat

1 Nov 2010 - 15 Nov 2010

Bursele „Constantin Brâncuşi“ şi „George Enescu“, la Cité Internationale des Arts

15 noiembrie 2010 este data limită de depunere a dosarelor de candidatură pentru bursele „Constantin Brâncuşi şi „George Enescu, oferite de Institutul Cultural Român la Cité Internationale des Arts din Paris, în 2011. Programul se adresează artiştilor plastici

5 Nov 2010

"Totul a început la Arad. Poveştile unor concetăţeni" - dezbatere şi expoziţie

Vineri, 5 noiembrie 2010, de la ora 17. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc o dezbatere sub genericul Totul a început la Arad. Poveştile unor concetăţeni/ It all started in Arad. Centropa. Old stories and new media. La întâlnire

2 Nov 2010

Concert de lansare a albumului "Enesco Re-Imagined", la New York

Marţi, 2 noiembrie 2010, va avea loc la New York (la Le Poisson Rouge) concertul de lansarea a albumului Enesco Re-imagined, susţinut de pianistul Lucian Ban şi contrabasistul John Hébert împreună cu alţi renumiţi interpreţi de jazz. Evenimentul este organizat de