Întâlnire inedită între supraviețuitori ai Holocaustului și profesori români, la ICR Tel Aviv
Școala Internațională din cadrul Muzeului Yad Vashem din Ierusalim organizează, între 4-11 august, un seminar de vară pe tema predării Holocaustului în învățământul gimnazial și liceal la care participă, cu sprijinul Ministerului Educației din România, un
„Sfârşitul istoriei”, expoziţia pictorului Gheorghe Fikl, se deschide în Galeria „Brâncuşi” a ICR Londra
Expoziţia „Sfârşitul istoriei” a pictorului timişorean Gheorghe Fikl, unul dintre cei mai incitanți artiști români ai momentului, cu lucrări în importante colecții publice și private din întreaga lume, va fi vernisată pe 28 mai 2019 la Institutul Cultural
Gigi Căciuleanu, un poet al dansului, în Sala Mare a Institutului Cultural Român
Coregraful Gigi Căciuleanu a susţinut, vineri seară, spectacolul one man show Text Shop“, eveniment organizat de Institutul Cultural Român (ICR), în Sala Mare a ICR. One man show-ul Gigi Căciuleanu a propus o formă originală de interactivitate cu publicul:
La „Révélations Paris”, cinci români arată că meseriile tradiționale devin modernitate
Participarea României, în premieră, la Bienala meseriilor artistice și industriilor creative „Révélations”, care se desfășoară la Grand Palais, Paris, în perioada 23-26 mai 2019, este sprijinită de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu The Institute.
Cioran inedit, avangarda românească şi 30 de ani după decembrie 1989, teme dezbătute la standul României de la Livre Paris
Volumul „Un Cioran inédit, pourquoi intrigue-t-il?”, de Mara Magda Maftei, apărut la editura Fauve, 2018, a fost prezentat duminică, de la ora 12. 00, la standul României J120 de la Salonul Cărţii Paris. De asemenea, o discuţie amplă despre avangarda românească
Radu Ciobanu – Heralzii
Roman Ediția a II‑a revăzută Prefață de Mircea Anghelescu „Lăsând la o parte Pădurea spânzuraților, scrisă în condiții speciale şi cu o vocație a mitologizării caracteristică lui Rebreanu, nu cunosc roman al Primului Război Mondial trăit
Album monografic Ștefan Szönyi
Ediție bilingvă (română - franceză) Coordonator general: Anca Szönyi Thomas Studiu introductiv: Ruxandra Dreptu Traducere în limba franceză: Ileana Cantuniari Grafică și DTP: Dan Glăvan „Ca istoric de artă, mă aflu, din nou, în situaţia
Adnotări - lecții de pictură: album Constantin Flondor și gruparea NOIMA
Constantin Flondor și gruparea NOIMA - Ciprian Bodea, Dan Gherman, Sorin Neamțu, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu, Robert Koteles, Liliana Popa Mercioiu, Ierom. Pantelimon Șușnea / album Ediție bilingvă (română-engleză) Traducere în limba engleză: Dana Chetrinescu
The Friend From The Provinces
Carturesti bookstore, National Museum of Contemporary Art. Your cousin from Timisoara is coming to the city. People from Banat and those from Bucharest don’t seem to see eye to eye, that is a known fact, but your duty is to make him feel at home. For him, home means very
The Construction Of Saint Joseph’s Cathedral
Red bricks are the distinctive feature of this construction, next to the white rosette, a huge round window above the main portal: thereby, the reader has most certainly recognized the Archbishopric of Saint Joseph's Cathedral. It is one of the landmark buildings in
Cuando Estoy En El Tablado Es Como Si Estuviera En Un Templo
Entrevista con y sobre GELU BARBUpublicada en CURIERUL ROMÂNESC(El Mensajero rumano)Año XV, nr. 10 (201), octubre de 2003 El arte del espectáculo auténtico es y seguirá siendo un mundo fascinante, por doquiera y cuando quiera, que a todos nos hace falta. El espejismo
The Beauty Of Romanian Women
The esthetic appreciation of the external aspect of the Romanian imposed a non-differential consideration of the two sexes. However, the image of man has usually been in the foreground. To balance things, the numerous descriptions of Romanian women must be reminded. The