Institutul Cultural Român sprijină Bucharest International Dance Film Festival
La aniversarea a zece ani de la fondarea a Bucharest International Dance Film Festival, organizat deAsociația Tangaj Collective,Simona Deaconescu, coregrafă, regizoare și co-fondatoare a festivalului, invită artiști și publicul la un forum dedicat stării actuale
Programul de burse SoNoRo Interferențe la Palazzo Ricci din Montepulciano cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român este implicat de peste un deceniu în susținerea acestor burse, în parteneriat cu Asociația Sonoro. Prin această colaborare, ICR oferă tinerilor muzicieni români oportunitatea de a participa la rezidențe artistice internaționale, care
ICR susține cea de-a treia ediție a International Program in Scenography
Institutul Cultural Român susține cea de-a treia ediție a International Program in Scenography (IPS), organizată de Oistat Romania (Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor de Teatru și Arhitecților), care se desfășoară la Ovidiu, în județul
ICR invită tinerii muzicieni să participe la selecția anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene – EUYO
Până la data de 9 octombrie, tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani se pot înscrie la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Audițiile vor avea loc în zilele de 23 octombrie la București și 24 octombrie
Programul CANTEMIR // WASP Studios x LiveArtsCultures
Suntem încântați să anunțăm lansarea proiectului Scenes of (R)evolution, o colaborare internațională între România și Italia, dedicată dansului contemporan și artelor performative. WASP Studios va participa în calitate de reprezentant al sectorului independent performativ
ICR Lisabona prezintă IMAGIN’arte Roménia: expoziții și proiecții de filme românești în Madeira
Institutul Cultural Român de la Lisabona organizează o serie de evenimente culturale în perioada 17 iulie – 30 septembrie 2024 în cadrul „IMAGIN’arte Roméniaˮ - primul eveniment al ICR Lisabona desfășurat în Regiunea Autonomă Madeira. Evenimentul este
Au început rezidențele Școlii de-Acasă, Hundorf ediția 2024
Rezidențele ȘAH / Școala de-Acasă Hundorf ediția 2024 au început oficial și sunt în plină desfășurare. Până la sfârșitul lunii august artiști sosiți din țară și din străinătate vor călca pragul rezidenței ȘAH. Este al treilea an în care ȘAH
Programul CANTEMIR // Rezidențe în mișcare realizează un apel deschis pentru o micro rezidență internațională
Asociația Silver Screen realizează un apel deschis pentru o micro rezidență internațională cu scopul de a susține și de a încuraja mobilitățile de cercetare în străinătate și creșterea vizibilității artiștilor români la nivel internațional, într-un stat
REZULTATE 2024 / Bursele destinate Jurnaliștilor Culturali Străini
În urma şedinţei de evaluare şi selecţie a dosarelor depuse de candidaţii înscrişi la concursul Bursele pentru jurnaliști culturali străini - 2024, şedinţă desfăşurată în data de 10. 06. 2024, au fost declaraţi câştigători următorii candidaţi: Nr.
„Vechile amintiri devin tot mai persistente“ – expoziție monografică Iosif Király la Fotofestiwal Łódź, cu sprijinul ICR Varșovia
Prima expoziție personală în Polonia a unuia dintre cei mai remarcabili artiști vizuali din România, Iosif Király, va fi inaugurată sâmbătă, 15 iunie 2024, ora 17:00, la Muzeul Orașului Łódź, înscriindu-se în seria evenimentelor expoziționale propuse
ICR susține prezența artiștilor Silvia Amancei și Bogdan Armanu la programul de rezidență artistică AiR Sandnes din Norvegia
Artiștii români, Silvia Amancei și Bogdan Armanu, care formează un duo creativ, participă în perioada 31 aprilie - 13 iunie 2024, cu sprijinul ICR Stockholm, în cadrul unui program de rezidență artistică în Sandnes, Norvegia. Rezidența AiR Sandnes, destinată
Proiectul „Human Nature” expus la Veneția cu sprijinul ICR
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează, în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” şi Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, în spaţiul