Program

2 Jul 2019

Ofelia Prodan participă la Festivalul Literar al Sardiniei de la Gavoi

Sâmbătă, 6 iulie 2019, începând cu ora 17:30, în Piaţa Mesu Bidda din zona centrală a oraşului Gavoi, poeta Ofelia Prodan şi traducătorul Mauro Barindi vor participa, în cadrul programului Festivalului Literar al Sardiniei, la o discuţie cu scriitorul

21 Jun 2019 - 2 Jul 2019

„Poezie 4X4” ‖ Pod poetic New York-București

New York și București vor fi legate, în următoarele săptămâni, au ajutorul poeziei: patru poeți români și patru poeți americani, apropiați atât ca generație, cât și ca formule literare, consacrați în cele două literaturi și dincolo de granițele lor,

2 Jul 2019

Învățați limba română în cadrul Școlii de vară de la Braşov – ediţia a XXV-a, 2-27 iulie 2019

(actualizare 28 mai 2019)În urma evaluării celor 13 de dosare depuse pentru locurile scutite de taxă, oferite de ICR, următorii candidaţi au fost desemnaţi câştigători: Jonathan Giuseppe Trimarchi (Suedia) Neja Breskvar (Slovenia) Alicia Juan Lobato (Spania)

1 Jul 2019

Concertul susținut de Corul Bach a marcat, în Portugalia, încheierea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

Încheierea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene a fost marcată joi, 27 iunie 2019, printr-un concert extraordinar susținut de Corul Bach al Bisericii Negre din Brașov la Mănăstirea Ieronimilor, prestigios lăcaș de cultură şi de cult al Lisabonei.

1 Jul 2019

Orașul polonez Wrocław va găzdui în luna iulie 30 de scriitori din România

În perioada 3 iulie - 2 august 2019, Institutul Cultural Român de la Varșovia va fi partener al celui mai amplu eveniment literar cu participare românească derulat până acum în Polonia – Festivalul Luna Lecturilor de Autor - detalii AICI. În 2019, invitatul

16 Nov 2018 - 1 Jul 2019

Cea mai importantă expoziție dedicată maestrului Corneliu Baba în China

ICR Beijing, în parteneriat cu Fundația Centrul Cultural ArtSociety din România și Quan Shanshi Art Center din Hangzhou (provincia Zhejiang, China) organizează o amplă expoziție dedicată maestrului român Corneliu Baba, în perioada 16 noiembrie 2018 – 1 iulie

1 Jun 2019 - 30 Jun 2019

Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna IUNIE 2019

Institutul Cultural Român de la Beijing 5 iunie / Opera eminesciană văzută prin ochii tinerilor românologi. 25 iunie / Masă rotundă – 70 de ani de schimburi culturale între China și România. Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu”

1 Jun 2019 - 30 Jun 2019

Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna IUNIE 2019

Institutul Cultural Român de la Beijing 5 iunie / Opera eminesciană văzută prin ochii tinerilor românologi 25 iunie / Masă rotundă – 70 de ani de schimburi culturale între China și România Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” de la Berlin 11

28 Jun 2019 - 30 Jun 2019

Festivalul Filmului European revine la Sibiu între 28 și 30 iunie

Festivalul Filmului European revine la Sibiu, între 28 și 30 iunie 2019, la Centrul Cultural Ion Besoiu, și aduce șapte filme recente, precum și un clasic al anilor ’90, semnat de Jim Sheridan. Accesul la proiecții este gratuit. Festivalul rămâne fidel

24 Jun 2019 - 30 Jun 2019

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti - BIFF

A 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF) se deschide luni, 24 iunie 2019, cu proiecţia în premieră în România a peliculei „High Life” (2018), regizată de Claire Denis şi cu Robert Pattinson şi Juliette Binoche în distribuţie.

11 Jun 2020 - 30 Jun 2019

Porţile Festivalului Filmului European s-au deschis la Teatrul Naţional Bucureşti

Festivalul Filmului European a fost deschis, marți seara, la Teatrul Național „I. L. Caragiale“ din București, în prezența a numeroase personalități ale vieții culturale românești, înalți funcționari europeni, reprezentanți ai misiunilor diplomatice,

11 Jun 2019 - 30 Jun 2019

Festivalul Filmului European sau cum să înțelegem Europa de azi prin 55 de filme din 23 de țări

Festivalul Filmului European (FFE) se desfășoară între 11 și 30 iunie la București, Râmnicu Vâlcea, Tîrgu-Mureș, Sibiu și, în premieră, la Chișinău. Cu peste 55 de filme din 23 de țări, în complicatul context actual european, Festivalul oferă o platformă de