Președintele Institutului Cultural Român

14 Sep 2022

Spectacole și dezbateri culturale organizate cu sprijinul ICR la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău

Institutul Cultural Român susține participarea teatrelor din România la cea de-a VII-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău, care se va desfășura, în perioada 15-28 septembrie 2022, sub genericul „Artiștii pentru pace, libertate,

3 Sep 2022

Future4Free la Galeria 59 Rivoli. Din 3 septembrie, centrul Parisului va purta culorile artei contemporane românești

30 de artiști vor participa la amplul program de schimb cultural România-Franța, organizat de Galeria 59 Rivoli din Paris și Asociația 1001 ARTE din București, cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României în Franța, în perioada 3-18 septembrie

31 Aug 2022

Ziua Limbii Române, sărbătorită de reprezentanțele ICR în lume

Ziua Limbii Române este sărbătorită și în acest an, la data de 31 august, în reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate prin ateliere, conferințe, spectacol de teatru, recital de poezie și corespondențe literare. Cu acest prilej, astăzi,

19 Aug 2022

Scriitoarea Agneta Pleijel: „Gabriela Melinescu a îmbogățit Suedia prin literatura ei”

Gabriela Melinescu, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate scriitoare din România, care a împlinit 80 de ani pe 16 august, a fost sărbătorită de ziua sa de naștere de Institutul Cultural Român din Stockholm. Evenimentul, la care au participat numeroase oficialități

20 Jul 2022

REGULAMENT GENERAL privind acordarea burselor pentru cercetare şi documentare, cât şi asigurarea altor forme de sprijin material (rezidenţe) – 2022 – 2023

Programul Bursele Institutului Cultural Român are ca scop sprijinirea cercetătorilor, traducătorilor, jurnaliştilor culturali, şi, nu în ultimul rând, a artiştilor, în efortul lor de pregătire specializată, atât în România, cât şi în străinătate, asigurând

19 Jul 2022

Institutul Cultural Român susține a patra ediţie a Festivalului SoNoRo Musikland 2022

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului SoNoRo Musikland are loc în perioada 22-31 iulie 2022 şi continuă să aducă în atenţia publicului, ca destinaţii culturale, oraşele Braşov şi Sighişoara, dar şi câteva sate pitoreşti din Transilvania, unele

25 May 2022

Proiectul european MoldArte a fost lansat la Chișinău

Marți, 24 mai 2022, la Chișinău, în cadrul Festivalului de Film și Cultură Europeană, a avut loc lansarea MoldArte, un proiect finanțat de EUNIC prin programul Spații Europene de Cultură și organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Goethe-Institut

6 May 2022

Festivalul Filmului European ajunge în Timișoara – Capitala Europeană a Culturii 2023

Festivalul Filmului European revine pe 10 mai în Capitala Europeană a Culturii 2023, cu o Gală specială timișoreană, în proaspăt reabilitatul Cinema Victoria. Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței

6 May 2022

Festivalul Filmului European ajunge în Timișoara – Capitala Europeană a Culturii 2023

Festivalul Filmului European revine pe 10 mai în Capitala Europeană a Culturii 2023, cu o Gală specială timișoreană, în proaspăt reabilitatul Cinema Victoria. Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței

4 May 2022

Festivalul Filmului European revine pe marile ecrane

În 2022, Festivalul Filmului European revine acolo unde îi este locul: în cinematografe. Festivalul se desfășoară în București și Timișoara, între 5-11 mai. Ediția cu numărul 26 propune un program generos, cu 31 de lungmetraje, dintre care 21 vor fi proiectate

25 Apr 2022

Dezbateri literare și sesiuni de autografe cu autori români și străini au animat standul României la Festival du Livre de Paris

Dezbateri și sesiuni de autografe cu invitați din România și Republica Moldova, dar și două evenimente dedicate benzii desenate, au fost dedicate literaturii române la Festivalul Cărții de la Paris, desfășurat anul acesta la Grand Palais Ephémère, în perioada

20 Mar 2022

Noi premii pentru industria cinematografică românească, la Festivalul Internațional de Film de la Sofia

Juriul Festivalului Internațional de Film de la Sofia a acordat premiile celei de-a 26-a ediții a SIFF în cadrul Galei de premiere care a avut loc pe 19 martie 2022 la Palatul Național al Culturii din Sofia. Trofeul festivalului a fost câștigat de filmul polonez