Port

Sorin Dumitrescu - Iconostasul român de la Scala Coeli, 2005

La conceperea iconostasului de la Biserica Sfântul Ioan Cassian/Scala Coeli ne-am oprit fara sa ezitam la severitatea si profilul economic proprii ipostaze clasice de iconostas, ca suport simplu, pronuntat functional, cu lemnul aproape nedecorat. Motivatia acestei formule

Georgiana-Margareta Scurtu - Relaţiile internaţionale în contextul celui de-al doilea război mondial, 2006, 370 p.

„Tema aleasă spre cercetare de Georgiana-Margareta Scurtu este importantă şi atrăgătoare, puţin cercetată în amănunţime, deci interesantă şi dificilă. Ea acoperă un aspect notabil al relaţiilor dintre România şi Franţa într-o perioadă bântuită de

Costel Safirman, Leon Volovici - Noi întâlniri la Ierusalim, 2007, 526 p.

Structurat în trei secţiuni (Dezbateri – Evocări – Portrete), volumul consemnează momente elocvente ale reuniunilor din ultimii ani ale Cercului Cultural de la Ierusalim. La un deceniu şi jumătate de la înfiinţarea Cercului, „întâlnirile au devenit, după

Adrian Majuru - Bucureşti. Povestea unei geografii umane, 2008, 192 p.

În cartografierea geografiei umane bucureştene, partea cea mai interesantă ţine de confruntarea dintre vechi şi nou, dintre cei care doreau să trăiască aidoma străbunilor turcizaţi şi copiii lor, ce aduceau cu ei comportamente şi preocupări din urbele europene.

Concepţie: Marin Gherasim, Coordonator de proiect: Maria Muscalu Albani - Marin Gherasim (album), 2007, 220 p.

Selecţia cuprinzătoare de reproduceri după lucrări aparţinând tuturor etapelor de creaţie, dublată de un substanţial dosar critic, de notele biografice şi de numeroase fotografii infăţişându-l pe artist alături de oameni şi în momente care i-au marcat personalitatea

Yotam Reuveny - Întoarcerea (roman), 2007, 182 p.

Poet şi prozator de expresie ebraică, Yotam Reuveny s-a născut în 1949 la Iaşi, iar în 1964 a emigrat în Israel. Curând după revoluţia din 1989, în calitate de ziarist, a avut ocazia să revină în România pentru prima oară după emigrare. Revederea, dupa 25

Irina Hasnaş, Corina Rădoi - Întâlniri magice. Interviuri, confesiuni, evocări, 2007, 160 p.

Bazată pe o serie de convorbiri radiofonice cu unii dintre cei mai importanţi muzicieni români şi străini contemporani, volumul, riguros structurat tematic, reprezintă „o carte despre cum trebuie gândită muzica secolului XXI, o carte în care confesiunile şi mărturiile

Paul Cernat - „Contimporanul”. Istoria unei reviste de avangardă, 2007, 196 p.

Scriind despre istoria şi evoluţia revistei Contimporanul, cea mai longevivă şi mai importantă dintre revistele avangardei interbelice autohtone(1922 / 1932), autorul încearcă să pună în evidenţă un spirit şi o atitudine de care se simte apropiat: un avangardism

Mihai Zamfir - Jurnal indirect. Scrisori portugheze, 2006, 264 p.

Zilele vieţii noastre seamănă în general una cu alta, deşi până la urmă fiecare rămâne unică: altfel n-ar exista specia Jurnalului. Sub semnul consemnării atente, dar tot indirecte, a scurgerii timpului, paginile de faţă le continuă pe cele intitulate Jurnal

Jean-Jacques Rousseau - Visările unui hoinar singuratic, 2006, 108 p.

Rousseau, pentru noi, cei de azi, care-l citim prin grila unui eu descentrat şi fragmentat - căci în aceasta constă noutatea acestei proze - este, prin excelenţă, străinul, dar într-un sens total, cel al eului mereu străin în raport cu el însuşi şi care se descoperă

Violeta Barbu (coordonator) - De la comunitate la societate - Studii de istoria familiei din Ţara Românească sub Vechiul Regim, 2007, 296 p.

Volumul reuneşte texte ale autorilor: Violeta Barbu, Florina Manuela Constantin, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Andreea-Roxana Iancu şi Gheorghe Lazăr. Cum au fost construite, cum au funcţionat şi cum s-au întrupat în legături sociale reprezentările pe care

Paul Willems - Acvalonia, 2006, 72 p.

Paul Willems (1912-1997) a fost unul dintre ultimii mari scriitori flamanzi care au ales limba franceză. Este autorul mai multor romane şi al al unei foarte importante opere dramatice, începute în 1948, care i-au adus recunoaşterea internaţională. Universul lui, impregnat