Institutul Cultural Român, partener al Festivalului de Muzică Veche București
Ajuns la o ediție jubiliară, a zecea, Festivalul de Muzică Veche București, unul dintre cele mai importante evenimente de muzici culte din România, va avea loc în perioada 20 octombrie - 28 noiembrie 2015. Festivalul este cotat pe locul patru între „cele mai
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia colaborează la organizarea Congresului Internaţional Marele Război: un efort european pentru cercetare şi reflecţie
Evenimentul, plasat sub egida înaltului patronaj al Preşedintelui Republicii se înscrie în seria manifestărilor care comemorează Primul Război Mondial, promovate de Guvernul Italiei, de Comitetul istorico-ştiinţific pentru aniversări de interes naţional şi
Transmisiuni în direct, în țară și în străinătate, în cadrul Festivalului Național de Teatru
Institutul Cultural Român este partener al Festivalului Naţional de Teatru, desfășurat în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie 2015 la Bucureşti. FNT oferă publicului posibilitatea de a viziona 44 de spectacole selecţionate din stagiunea 2014-2015, trei producţii
Artista Rodica Lomnășan expune „Povești mediteraneene“ la ICR
În perioada 19-27 octombrie 2015, lnstitutul Cultural Român găzduiește expoziția „Povești mediteraneene“ a artistei Rodica Lomnășan. Vernisajul va avea loc luni, 19 octombrie 2015, ora 17. 30, la sediul ICR din Aleea Alexandru nr. 38, București. Expoziția va
Succes al literaturii române la Târgul Internaţional de Carte de la Cracovia
România a fost prezentă pentru prima oară la Târgul Internaţional de Carte de la Cracovia, cu un stand național organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții (CENNAC) Varșovia, în perioada 22 - 25 octombrie 2015. Ajuns anul acesta la
Prezența scriitorului Ioan Groșan la Târgul de Carte de la Frankfurt
ICR Berlin, cu concursul Centrului Naţional al Cărţii, susţine prezenţa scriitorului Ioan Groşan în cadrul celei de-a 67-a ediţii a Târgului de Carte de la Frankfurt (14 - 18 octombrie 2015), în vederea promovării recentului său volum Lumea ca literatură. Amintiri.
ICR, partener al Festivalului Anim’est
Festivalul Internațional de film de animație Anim’est pregătește, între 2 și 11 octombrie 2015, o ediție aniversară memorabilă, desfășurată la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi la Re:Animation Hub din București. Publicul este invitat să ia parte la
ICR, partener al Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași, ediția 2015
Cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI), eveniment etichetat cu prestigiosul label „festival european” acordat de EFA (Asociația Europeană a Festivalurilor), va avea loc între 4 și 9 octombrie 2015. Prezenta
„Arta în război – Războiul în artă“
Muzeul „1915˗1918 ˗ Vom Ortler bis zur Adria a găzduit expoziţia „Arta în război - Războiul în artă / „Krieg in der Kunst - Kunst im Krieg. Expoziţia, ce a cuprins lucrările a 38 de artişti internaţionali, a comemorat 100 de ani de la deschiderea singurului front
Conferința științifică „Românii (valahii) din Europa – istorie și moștenire culturală“, în Polonia
În perioada 28-29 septembrie 2015, Catedra de Istorie Medievală a Institutului de Istorie al Universității Marie-Curie-Skłodowska din Lublin, Institutul Culturii din cadrul Universității Jagiellone de la Cracovia, Facultatea de Istorie a Universităţii Adam Mickiewicz
ICR, partener al Mediaş Central European Film Festival - MECEFF „7+1”
Cea de-a cincea ediţie Mediaş Central European Film Festival (MECEFF) „7+1”, festival competitiv și tematic consacrat cinematografiilor ţărilor central europene, va avea loc în perioada 1-5 septembrie 2015 la Mediaș, județul Sibiu, și între 24-27 septembrie
Teatrul Ludic, din nou în Quebec, la Mont-Laurier și Montreal
Teatrul Studențesc Ludic din Iași va participa în luna septembrie la cea de-a 7-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Mont-Laurier, care va avea loc între 10 şi 26 septembrie 2015. Piesa pe care membrii trupei studențești o vor juca este „Norvegia