Noaptea Institutelor Culturale 2010
Vineri, 25 iunie 2010, va avea loc în Bucureşti cea de-a patra ediţie a Nopţii Institutelor Culturale. Organizată de EUNIC – Bucureşti, Noaptea Institutelor Culturale cuprinde evenimente propuse de British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare,
Lansare de carte la Londra: "Constantin Brâncuşi" de Sanda Miller
Institutul Cultural Român de la Londra în parteneriat cu Reaktion Books lansează cartea Constantin Brâncuşi de Sanda Miller. În volumul publicat în seria Critical lives, Sanda Miller reface călătoria lui Brâncuşi din Hobiţa până în inima boemei pariziene:
Securitatea în viaţa de zi cu zi a anilor 1970-1980 – film documentar, lansare de carte şi dezbatere la ICR
Vineri, 9 octombrie 2009, de la ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va fi proiectat filmul Supravegheat de Securitate în anii '70 - '80, în regia lui Nicolae Mărgineanu. În acelaşi cadru, va fi lansat volumul Învăţând istoria
Noaptea Institutelor Culturale 2009
Noaptea Institutelor Culturale ajunge în 2009, mai precis pe 26 iunie, la cea de a treia ediţie şi numără mai mulţi co-organizatori, mai multe evenimente şi câteva surprize formidabile. Institutul Francez, Institutul Polonez, Centrul Ceh, British Council, Centrul
Lansare de carte în Portugalia
Institutul Cultural Român din Lisabona în colaborare cu Casa das Culturas din Oeiras va lansa varianta portugheză a romanului Gaura (O Buraco) de Ştefan Mitroi, în traducerea lui Dan Caragea, publicată în Portugalia de editura CYBERLEX, Gestão da Informação e do
Lansare de carte la Institutul Cultural Român
Marţi, 3 februarie 2009, de la ora 18. 00, la Institutul Cultural Român va avea loc lansarea volumului Strigăt şi fum – Trei eseuri despre Benjamin Fondane, de Nedeea Burcă, publicat la Editura Pelican. Lansarea va fi urmată de o dezbatere la care vor participa prof.
Voci din România la Târgul de Carte Bok & Bibliotek de la Göteborg
Târgul se adresează publicului larg şi are două componente principale – prezentarea şi vânzarea de carte, în special în limba suedeză, şi un amplu program de seminarii şi discuţii pe teme literare, sociale şi politice, care fac din acest eveniment un important