REGULAMENT GENERAL privind acordarea burselor pentru cercetare şi documentare, cât şi asigurarea altor forme de sprijin material (rezidenţe) – 2022 – 2023
Programul Bursele Institutului Cultural Român are ca scop sprijinirea cercetătorilor, traducătorilor, jurnaliştilor culturali, şi, nu în ultimul rând, a artiştilor, în efortul lor de pregătire specializată, atât în România, cât şi în străinătate, asigurând
Institutul Cultural Român susține a patra ediţie a Festivalului SoNoRo Musikland 2022
Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului SoNoRo Musikland are loc în perioada 22-31 iulie 2022 şi continuă să aducă în atenţia publicului, ca destinaţii culturale, oraşele Braşov şi Sighişoara, dar şi câteva sate pitoreşti din Transilvania, unele
Norman Manea 86: o aniversare globală
Astăzi, 19 iulie 2022, Institutul Cultural Român, rețeaua de reprezentanțe și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), îl aniversează, printr-un proiect online difuzat global, pe celebrul scriitor român Norman Manea, supraviețuitor al Holocaustului, una
Mircea Cărtărescu, lectură de text inedit, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Roma
Joi, 21 iulie 2022, Festivalul Internațional de Literatură de la Roma îl are ca invitat pe scriitorul Mircea Cărtărescu. Festivalul Internațional de Literatură din Roma / Letterature-Festival Internazionale di Roma, manifestare literară cu o tradiție de 20 de
SULINA - Întâlnirea Dunării cu Pontul Euxin – Perspective istorice şi vizionare la IRCCU Veneția
Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția organizează, în colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, expoziția „Sulina – întâlnirea Dunării cu Pontul Euxin – Perspective istorice şi vizionare”,
Alexandra Ivanciu & Jolanta Nowaczyk, artă contemporană în cadrul ZUKUNFTSVISIONEN
Duo-ul artistic format din Alexandra Ivanciu şi Jolanta Nowaczyk participă în cadrul festivalului de artă contemporană ZUKUNFTSVISIONEN, cu sprijinul reprezentanței ICR din Berlin. Artistele au fost invitate în cadrul festivalului cu proiectul Plan B in More
Cineaști români la „Nowe Horyzonty”, Wrocław, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varșovia
În perioada 21-31 iulie se va desfășura la Wrocław Festivalul Internațional de Film „Nowe Horyzonty” („Noi Orizonturi”), unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din Polonia, iar participarea românească va fi una substanțială. Institutul
Regizorul Radu Jude, prezent la Festivalul Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ cu sprijinul ICR Lisabona
Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se va desfășura, în perioada 9-17 iulie 2022, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ și în alte 28 de locuri din orașul portughez Vila do Conde,
REZULTATUL FINAL PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE EXPERT GRADUL IA – DEPARTAMENTUL EUNIC - DIRECȚIA RELAȚII INTERNAȚIONALE – 2 (DOUĂ) POSTURI
Vă rugăm să consultați documentul atașat:REZULTATUL FINAL PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE EXPERT GRADUL IA – DEPARTAMENTUL EUNIC - DIRECȚIA RELAȚII INTERNAȚIONALE – 2 (DOUĂ) POSTURI
REZULTATUL FINAL PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE EXPERT GRADUL I – DEPARTAMENTUL EUNIC - DIRECȚIA RELAȚII INTERNAȚIONALE – 1 (UN) POST
Vă rugăm să consultați documentul atașat:REZULTATUL FINAL PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE EXPERT GRADUL I – DEPARTAMENTUL EUNIC - DIRECȚIA RELAȚII INTERNAȚIONALE – 1 (UN) POST
27 de concerte, trei proiecții de film și o lansare de album la Gărâna Jazz Festival 2022
Joi, 7 iulie, începe Gărâna Jazz Festival 2022! Ediția a XXVI-a se va desfăşura în două dintre cele mai primitoare locuri din Semenic, pe: Scena Principală din Poiana Lupului - Gărâna și Experimental Stage Empowered by UniCredit Bank în Biserica Catolică din Văliug.
Sute de evenimente au avut loc la cea de-a 29-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Cea de-a 29-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care s-a desfășurat în perioada 24 iunie - 3 iulie 2022 cu Institutul Cultural Român partener, s-a încheiat. Publicul a fost invitat să urmărească producții de teatru, dans, circ, film,