Programul „Primăvara jazzului românesc la Varşovia”
În deschidere: Anca Parghel la Clubul „Akwarium „Primăvara jazzului românesc este un program al Institutului Cultural Român din Varşovia care se va desfăşura în intervalul martie-mai în două dintre cele mai cunoscute cluburi de jazz din Polonia, „Akwarium
Studii despre “TextImaginile” Avangardei într-un volum editat de Institutul Cultural Român
Marţi, 1 aprilie 2008, de la ora 18. 00, la Galeria UNA (Str. General Budişteanu nr. 10) va avea loc lansarea volumului TextImage – Perspectives on the history an Aesthetics of Avant-garde Publications. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român şi Universitatea
Ziua Internatională a Francofoniei celebrată de ICR Dimitrie Cantemir Istanbul
Marti, 25 martie a. c. , ora 17. 30, douăsprezece institute culturale si consulate generale ale tărilor francofone din Istanbul organizează o sărbătoare comună a Zilei Internationale a Francofoniei. Sărbătoarea constă într-o proiectie de scurt-metraje, ce va avea
ICR Paris decernează Premiul internațional de literatură francofonă B. Fondane
Institutul Cultural Român din Paris decernează vineri 21 martie, la ora 16. 30, Premiul internațional de literatură francofonă Benjamin Fondane scriitorului ciadian Nimrod. Creat în memoria poetului, filosofului și eseistului român Benjamin Fondane (Barbu Fundoianu),
Concert de primăvară cu mezzosoprana Ruxandra Donose la Konzerthaus Berlin
Institutul Cultural Roman Titu Maiorescu organizeaza în data de 12 martie 2008, la ora 20. 00, într-una din cele mai frumoase săli de concerte ale Berlinului, un CONCERT DE PRIMĂVARĂ susţinut de mezzosporana RUXANDRA DONOSE, împreună cu violoncelistul RADU NAGY şi
Balerina Alina Cojocaru - în premieră pe o scena din Madrid
INSTITUTUL CULTURAL ROMAN DE LA MADRID organizează în capitala Spaniei, în perioada 7 - 9 martie 2008, trei spectacole de excepţie cu baletul Giselle. Pe scena de la Teatro de Madrid vor evolua Alina Cojocaru, prim-balerină a Teatrului Regal Covent Garden de la Londra,
Documentar românesc în competiție la Paris
Regizorul Thomas Ciulei participă cu Podul de flori la Festivalul Internațional de filme documentare Cinéma du réel, organizat de Centrul Pompidou din Paris în perioada 7-18 martie. Vor fi organizate două proiecții, joi 13 martie (ora 21) și sâmbătă 15 martie
Balerina Alina Cojocaru la Madrid
Balerina Alina Cojocaru - în premieră pe o scena din Madrid INSTITUTUL CULTURAL ROMAN DE LA MADRID organizeaza in capitala Spaniei, în perioada 7 - 9 martie 2008, trei spectacole de exceptie cu baletul Giselle. Pe scena de la Teatro de Madrid vor evolua Alina Cojocaru,
ICR Viena lansează seria de evenimente dedicate Anului European al Dialogului Intercultural
Simultan cu lansarea in România a Anului European al Dialogului Intercultural şi vizita la Bucureşti a cancelarului austriac, dr. Alfred Gusenbauer, ICR Viena inaugurează pe 6 martie seria de evenimente proprii, sub logo-ul „Ziua Întrebarilor Deschise, cu o dezbatere
Bursele „Constantin Brâncuşi” - 2008
Artiştii plastici Iuliana Vîlsan şi Bogdan Pelmuş sunt câştigătorii burselor „Constantin Brâncuşi acordate de Institutul Cultural Român la Cité Internationale des Arts din Paris în acest an. Iuliana Vîlsan, artist vizual, a absolvit Facultatea de Litere a
România la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin
După 18 ani, România este din nou prezentă cu un stand de promovare a cinematografiei româneşti la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, între 7 şi 17 februarie 2008, în cadrul Berlinale European Film Market (Piaţa filmului European). La Festival participă
Cvartetul Belcea la Ateneul Roman
Rezidenta formatiei britanice la Bucuresti continua cu un regal cameral Miercuri, 13 februarie 2008, ora 19. 00, Cvartetul Belcea revine la Ateneul Roman. Recitalul prestigioasei formatii londoneze cuprinde pagini camerale de referinta create de Mozart, Beethoven si Webern.