One Night Gallery și Leo Burnett lansează XR Month, festivalul prin care descoperim Bucureștiului în realitate augmentată
Între 30 septembrie și 30 octombrie, în București, are loc XR Month, un proiect conceput de One Night Gallery, dezvoltat alături de Leo Burnett România și prezentat împreună cu George. Primul Banking Inteligent. Timp de o lună, prin filtrele AR publicate pe
Filmul „Întregalde” al lui Radu Muntean a primit marele premiu al competiției internaționale de la Haifa
Un număr record de producții cinematografice românești au fost incluse în programul ediției din acest an a celui mai important festival de film din Israel. Festivalul Internațional de Film de la Haifa s-a desfășurat în perioada 19-28 septembrie 2021, iar unul
BRUXELLES. Trei artiști români participă la Bienala Internațională de Sticlă și Ceramică de la Haacht
Artiștii români Arina Ailincăi, Dan Popovici și Vlad Basarab vor participa la Bienala Internațională de Sticlă și Ceramică de la Haacht, ediția a VII-a. Proiectul este susținut de reprezentanța ICR Bruxelles în continuarea parteneriatului cu asociația
VARȘOVIA. Ziua Internațională a Traducătorului la Teatrul Nowy
Și în acest an EUNIC Varșovia (Asociația Institutelor Culturale ale Statelor Uniunii Europene), Reprezentanța Comisiei Europene în Polonia și Asociația Traducătorilor Literari din Polonia organizează împreună Ziua Internațională a Traducătorului. Gazda
PARIS. «Rencontres Musicales Enesco», ediţie specială, la 140 de ani de la naşterea marelui compozitor
Institutul Cultural Român de la Paris co-organizează, împreună cu Societatea Muzicală Franceză „George Enescu” şi Ambasada României la Paris, cea de-a 8-a ediţie a „Rencontres Musicales Enesco” (Întâlnirile Muzicale Enescu). Festivalul, al cărui partener
Ansamblul Violoncellissimo, în concert la Sala Félicien Cattier a Fundației Universitare din Bruxelles
Un concert de gală al Ansamblului Violoncellissimo va avea loc la Sala Félicien Cattier a Fundației Universitare din Bruxelles miercuri, 6 octombrie 2021. Evenimentul este organizat de ICR Bruxelles, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” și Fundația Universitară
VARȘOVIA. PLAKAT ’60, semnată de artistul Octavian Neculai, la Szczecin
Între 27 septembrie și 10 octombrie 2021 este deschisă, la Liceul de Arte Plastice „Constantin Brâncuși” din Szczecin (ul. Kurkowa 1), expoziția PLAKAT ’60, a artistului Octavian Neculai. Expoziția poartă în ea sâmburele experimentului – cel al artistului
BERLIN. Lectură literară cu Florin Iaru
Volumul „Die grünen Brüste”/„Sînii verzi”, (danube books Verlag, Ulm, 2021) scris de Florin Iaru, tradus în limba germană de Manuele Klenke, a fost prezentat publicului, online marți, 28 septembrie 2021. Evenimentul, co-organizat de ICR Berlin, alături
Expoziția Irinei Gheorghe ,,Methods for the Study of What Is Not There” la Künstlerhaus Bremen
Institutul Cultural Român ,,Titu Maiorescu” din Berlin susţine, până pe data de 21 noiembrie 2021, expoziţia „Metode pentru studiul a ceea ce nu este acolo”a artistei Irina Gheorghe la Künstlerhaus Bremen. Proiectul, vernisat pe 25 septembrie, are la bază
MADRID. Participare românească la Târgul de carte pentru profesionisți „Liber”, ajuns la a 39-a ediție
Institutul Cultural Român de la Madrid va participa, în calitate de membru al rețelei EUNIC Spania, la programul Jornadas Profesionales de LIBER (Zilele Profesionale ale Târgului LIBER), eveniment organizat de Federación de Gremios de Editores de España (Federaţia Corporaţiilor
BUCUREȘTI. Ediția 31 a Festivalului Național de Teatru se va desfășura anul acesta în format online, cu acces gratuit
Cea de-a 31-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura în perioada 06 – 14 noiembrie 2021, în format online, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Criticii Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza, selecționeri și
ROMA. O nouă ediție „I MERCOLEDÌ LETTERARI” dedicată Lilianei Nechita și volumului „Împărăteasa”
Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu FVE Editori din Milano și cu patronajul Ambasadei României în Italia, prezintă, miercuri, 29 septembrie 2021, ora 18:00, în sala de conferințe a instituției (Piazza José de San Martin 1), o nouă ediție a „I