Expoziție de pictură contemporană, la Galeria IRCCU Veneția
Expoziția de pictură contemporană „Incantaţii” / „Incanti”, semnată de artistul Vasile Sarca, va fi deschisă publicului, în perioada 3–17 martie 2022, în Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, vernisajul urmând
Reprezentanțele Institutului Cultural Român sărbătoresc Mărțișorul, unul dintre cele mai vechi obiceiuri românești
Mărțișorul, simbolul primăverii, iubirii şi purității, este, pe data de 1 Martie, prin tradiție, un dar purtător al tuturor cuvintelor nerostite, dar trăite, de către cel care-l oferă către cel care-l primește. Mărțișoarele sunt realizate folosind tehnici
Raluca Nagy – nominalizarea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură
La invitația Institutului Cultural Român, organizatorul etapei naționale a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2022, juriul responsabil cu nominalizarea unui scriitor român a fost compus din Ruxandra Cesereanu, Bogdan Crețu și Radu Vancu. Panoramând producția
Expoziția „Femeia care sunt. 7 arhitecte românce și operele lor”, în premieră la Logroño
În perioada 3-27 martie 2022, pentru a celebra Luna Femeii, Institutul Cultural Român de la Madrid,în parteneriat cu Uniunea Arhitecților din România (UAR), Colegiul Arhitecților din La Rioja (COAR) și Fundația Culturală a Colegiului Arhitecților din La Rioja,
Prezență românească la ediția a XII-a a Festivalului Filmului Francofon de la Roma
La a XII-a ediție a FRANCOFILM, România participă cu proiecția peliculei „Colectiv”, în regia lui Alexander Nanau. Festivalul Filmului Francofon de la Roma a fost creat și este organizat de Institutul Francez Centre Saint Louis, pentru a celebra Ziua Internațională
Dirijorul Constantin Adrian Grigore, concerte și workshop la ESMAE, Porto
Constantin Adrian Grigore, dirijorul orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, va fi prezent în perioada 21-26 februarie 2022, la Școala Superioară de Muzică și Artele Spectacolului (Escola Superior de Música e Artes
Marginalizarea femeilor din sud-estul Europei în perioada 1949 și 1956, într-o expoziție curatoriată de Anca Mihuleț şi Irena Bekić
Expoziția „You Betrayed the Party Just When You Should Have Helped It va avea loc la Muzeul de Artă Modernă și Contemporană din Rijeka în perioada 22 februarie – 20 martie 2022 și este co-curatoriată de Anca Verona Mihuleț, împreună cu Irena Bekić, istoric
146 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, marcați în reprezentațele Institutului Cultural Român
Anul acesta, pe 19 februarie, se împlinesc 146 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși. Cu această ocazie, reprezentanțele Institutului Cultural Român invită publicul la o serie de proiecte care pun în valoare opera marelui sculptor român.
Participarea României la cea de-a VIII-a ediție a Seeyousound International Music Film Festival de la Torino
Cea de-a opta ediție a Festivalului de Muzică și Film „Seeyousound” va avea loc în perioada 18 - 24 februarie 2022 la Cinema Massimo din Torino. La ediția din acest an, România a fost invitată să participe la inaugurarea festivalului, pe 18 februarie 2022,
Participarea României la Expoziţia Internaţională de Artă - La Biennale di Venezia 2022: „Tu ești un alt eu - O catedrală a corpului”, un proiect de Adina Pintilie
Proiectul ce va reprezenta România la cea de-a 59-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, „Tu ești un alt eu - O catedrală a corpului”, a fost prezentat marți, 8 februarie 2022, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Institutului Cultural
Institutul Cultural Român și-a stabilit principalele direcții de activitate pentru perioada 2022-2026
Institutul Cultural Român lansează un document programatic, prin care trasează axe pentru dezvoltare și direcții de acțiune pentru perioada 2022-2026, urmărind dezvoltarea instituțională, programarea, inițierea și promovarea culturală și susținerea artiștilor,
Conferința „Umorul în filmul românesc şi personaje românești în filmul israelian” susținută de Iris Lackner
În urma succesului de care s-au bucurat proiecțiile de film românesc în Israel și edițiile precedente ale Festivalului Filmului Românesc, ICR Tel Aviv va organiza, în colaborare cu MovieMania, conferința „Umorul în filmul românesc şi personaje românești