Institutul cultural roman

21 Jan 2021

BUCUREȘTI. ICR, distins cu „Meritul Academic“ pentru contribuția deosebită adusă la aniversarea Marii Uniri în străinătate

Institutul Cultural Român a fost distins de Academia Română cu „Meritul Academic“, în semn de apreciere pentru contribuția deosebită adusă la aniversarea Marii Uniri în străinătate, prin Programul Centenar al ICR. Distincția a fost acordată în cadrul

18 Jan 2021

„O hartă vie a literaturii române de astăzi”, cu autori reprezentativi din toate regiunile țării

Un film care reunește autori reprezentativi din toate regiunile României, alcătuind o hartă a valorilor literare contemporane, va fi prezentat, în perioada 18-22 ianuarie, pe canalele de comunicare ale Institutului Cultural Român. Proiectul este organizat de Uniunea

13 Jan 2021

ZIUA CULTURII NAȚIONALE. Mirel Taloș: „Creativitatea românească ne menține pe harta lumii în orice timpuri“

Peste 20 de proiecte culturale, într-o singură zi. O zi dedicată creativității românești, 15 ianuarie, dată la care Institutul Cultural Român, prin rețeaua reprezentanțelor din străinătate, invită marele public - fiind vorba, anul acesta, de un program online

28 Dec 2020

TEL AVIV. Festivalul Filmului Românesc în Israel continuă până la 30 ianuarie

O nouă ediție a Festivalului Filmului Românesc în Israel, în sistem VOD pe platformele online ale Cinematecilor din Tel Aviv, Ierusalim, Haifa, Holon, Hertzliya și Sderot, este organizată de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în format online, în perioada

22 Dec 2020

RETROSPECTIVĂ. Cele mai de succes proiecte online derulate de Institutul Cultural Român în anul 2020

Vă prezentăm o retrospectivă a proiectelor de succes derulate de Institutul Cultural Român în anul 2020. Considerat a fi un an dificil pentru viața culturală, inițiativele din acest segment de activitate au trecut, în cea mai mare parte, în mediul virtual. Monumente

17 Dec 2020

TEL AVIV. Despre sinagogile din Oradea, la primul eveniment din seria „Pagini de istorie”

Având în vedere succesul evenimentului-pilot „Sinagoga din Mediaș – pagini de istorie”, din luna septembrie a acestui an, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv lansează joi, 17 decembrie 2020, la ora 17:00, pe pagina de Facebook, noua serie de proiecte dedicate

15 Dec 2020

LANSARE. „Azur de Lisabona”, album bilingv cu texte semnate de peste 50 de personalități române

Albumul bilingv „Azur de Lisabona” / „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, va avea prezentarea oficială vineri, 18 decembrie. Vor lua cuvântul E.

14 Dec 2020

BERLIN. Beethoven, interpretat în cheie jazz de Teodora Enache Brody și Călin Grigoriu

Vocalista Teodora Enache Brody, acompaniată de chitaristul Călin Grigoriu, prezintă joi, 17 decembrie 2020, în premieră mondială, pe pagina de Facebook a ICR Berlin, varianta jazz, vocală, a Sonatei Pathétique de Ludwig van Beethoven, cu ocazia celebrării a 250

7 Dec 2020

MADRID. O istorie a represiunii comuniste în România, prin expoziţia „Memoria ca formă de justiție”

Expoziţia „Memoria ca formă de justiție”, dedicată Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, primul de asemenea gen şi amploare în ţările ex-comuniste, realizată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului-Fundația Academia Civică,

3 Dec 2020

Concerte în încheierea Festivalului de Muzică Veche București

Concerte pentru acest început de iarnă, concerte încărcate de eleganță, culoare și vivacitate vor continua programul Festivalului de Muzică Veche București. Ultimele 3 evenimente ale ediției de anul acesta vor putea fi urmărite în direct pe site-ul earlymusic.

3 Dec 2020

VARȘOVIA. Sărbători de iarnă în tradiția românească

Un nou proiect online dedicat culturii tradiționale și obiceiurilor, datinilor și credințelor existente în România în preajma trecerii dintre ani, dezvoltat de Institutul Cultural Român de la Varșovia în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român din București,

2 Dec 2020

VARȘOVIA. Timișoara, prezentată prin ochii artiștilor stradali și prin poveștile locuitorilor

Expoziția în aer liber intitulată „Memoriile Cetății. Trei ani de intervenții artistice în cartierele Timișoarei”, realizată împreună cu Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii, a fost deschisă de Institutul Cultural Român de la Varșovia,