REGULAMENT GENERAL privind acordarea burselor pentru cercetare şi documentare, cât şi asigurarea altor forme de sprijin material (rezidenţe)
Programul Bursele Institutului Cultural Român are ca scop sprijinirea cercetătorilor, traducătorilor, jurnaliștilor culturali, și, nu în ultimul rând, a artiștilor, în efortul lor de pregătire specializată, atât în România, cât și în străinătate,
Primul concert AdMusicam al anului 2025, de Ziua Culturii Naționale în Sala Mare a ICR
De Ziua Culturii Naționale, Institutul Cultural Român deschide stagiunea concertelor AdMusicam Concert Series din 2025 pe 16 ianuarie 2025, ora 19. 00, în Sala Mare a ICR din Aleea Alexandru nr. 38, cu o ediție inspirată de o lucrare a lui George Enescu: Legenda.
Ziua Culturii Naționale: trei săptămâni de evenimente organizate de ICR în străinătate
Institutul Cultural Român și reprezentanțele sale din străinătate desfășoară, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, un maraton de trei săptămâni de evenimente culturale care celebrează personalități marcante ale artelor și culturii autohtone. Publicul de
Președintele ICR și EUNIC, Liviu Jicman, își prezintă în S.U.A. viziunea cu privire la relațiile culturale dintre Europa și America de Nord
Președintele ICR și EUNIC – European Union National Institutes for Culture, Liviu Jicman, se află în Statele Unite în perioada 10-17 ianuarie 2025 pentru o serie de întâlniri la New York și Washington cu lideri ai sectorului cultural, ai administrației americane și
Concert „Tinere talente” la Bösendorfer Salon, cu ocazia Zilei Culturii Naționale
Institutul Cultural Român de la Viena prezintă joi, 9 ianuarie 2025, la Bösendorfer Salon, două concerte susținute de pianiștii români Radu Sava Gheju și David Hodos. Evenimentul „Tinere talenteˮ, care va avea loc cu ocazia Zilei Culturii Naționale, este
Trei succese cinematografice ale momentului reprezintă România la Festivalul Internațional de Film de la Palm Springs 2025
Institutul Cultural Român din New York sprijină în luna ianuarie 2025, cinematografia românească prin participarea la prestigiosul Festival Internațional de Film de la Palm Springs, unde vor fi prezentate nu mai puțin de trei importante producții lansate anul
ICR la Gaudeamus 2024: o incursiune în trecutul, prezentul și viitorul cărților
Cititorii care vor vizita anul acesta Târgul de Carte Gaudeamus, programat în perioada 4-8 decembrie 2024, sunt invitați la standul Institutului Cultural Român, care a pregătit un program atrăgător de evenimente, precum și cărți și albume la prețuri speciale.
COMUNICATE DE PRESĂ - IANUARIE 2025
COMUNICATE DE PRESĂ - IANUARIE 2025
Participare românească la ediția cu numărul 40 a Festivalului Internaţional de Film de la Haifa
Institutul Cultural Român de la TelAviv marchează 35 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989 prin sprijinirea proiecției filmului „Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureșanu, în cadrul celei de-a 40-a ediții a Festivalului Internațional de
Cursuri de limba română pentru străini organizate de Institutul Cultural Român
Dacă doriţi să învăţaţi limba română, Institutul Cultural Român oferă oportunitatea de a vă înscrie începând cu 30 decembrie 2024 la cursurile extensive cu prezență fizică sau online organizate la București începând cu 27 ianuarie 2025 pentru toate
Sărbători fericite!
Sărbători fericite!
Concertul de muzică bizantină, tradițională și de colinde „Visul bucovinean” la ICR New York
Institutul Cultural Român de la New York susține realizarea unui eveniment menit să marcheze sărbătorile de iarnă, sub forma unui concert de muzică bizantină, tradițională și de colinde, „Visul bucovinean”, susținut de Corul psaltic „Sfântul Inochentie