Institutul Cultural român

20 Oct 2018 - 26 Oct 2018

Ateliere de lectură și evenimente pentru copii, în cadrul proiectului „Luna Literaturii Europene”

Institutul Cultural Român, alături de membrii clusterului EUNIC România (Reţeaua Europeană a Institutelor Culturale Naţionale), organizează Luna Literaturii Europene, un proiect amplu prin care publicul este invitat să (re)descopere literatura europeană. Pe tot

25 Oct 2018

Lansarea la ICR a proiectului CENTENART - 100 de ani de IDENTITATE

Uniunea Artiştilor Plastici din România și Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti și Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, organizează joi, 25 octombrie 2018, de la ora 17. 30, evenimentul de lansare a proiectului

23 Oct 2018

O seară dedicată ilustrului diplomat Dimitrie Dimăncescu, la ICR Londra

Institutul Cultural Român din Londra continuă seria de proiecte dedicate personalităţilor marcante ale exilului românesc.   La sediul ICR Londra, în  data de 23 octombrie 2018, este adus[  în atenția publicului britanic figura celebrului diplomat Dimitrie Dimăncescu,

22 Oct 2018

„Istorie și eternitate”: primul român și primul german în Cosmos

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin organizează un eveniment consacrat cuceririi Spațiului cosmic, cu doi protagoniști de vârf, primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu (în 1981), și primul cosmonaut german, Sigmund Jähn (în 1978). Evenimentul, intitulat

22 Oct 2018

Întâlnirea președintelui ICR Liliana Țuroiu, cu presa franceză

Președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, a participat în urmă cu câteva zile la întâlnirea cu jurnaliștii francezi aflați în vizită de presă la București pentru documentarea și pregătirea Sezonului România-Franța care se va desfășura

22 Oct 2018

Numărul de toamnă al revistei Herito – dedicat Dunării

Institutul Cultural Român de la Varșovia împreună cu Forumul Cultural Austriac și Centrul Internațional pentru Cultură de la Cracovia organizează în ziua de 22 octombrie, la Varșovia, un eveniment special, ocazionat de lansarea ediţiei din această toamnă al

16 Oct 2018 - 21 Oct 2018

Antologie a nonficţiunii româneşti. Lansare de carte la Varşovia

Institutul Cultural Român de la Varşovia va organiza în ziua de 16 octombrie 2018, la Varşovia, un eveniment special, ocazionat de lansarea unei importante și inedite publicații în limba polonă, cu titlul Insula latină. Antologia nonficțiuniii românești, editată

12 Oct 2018 - 21 Oct 2018

Filme și cineaști din România la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia

În perioada 12-21 octombrie, la Varşovia, are loc cea de-a 34-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film. Bucurându-se de o lungă tradiţie (a fost înfiinţat în 1985) şi de o largă apreciere internaţională, Festivalul face parte, începând cu anul 2009,

15 Oct 2018 - 21 Oct 2018

Expoziţia NeoNlitic, vernisată la ICR: 15 artiști contemporani reinterpretează cultura neolitică

Atelierul de creație Wood Be Nice organizează pe 15 octombrie, între orele 19:00-22:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38) vernisajul expoziției NeoNlitic ce reunește lucrări realizate de 15 artiști din România, Ucraina și SUA. Aceştia și-au

15 Oct 2018 - 21 Oct 2018

Institutul Cultural Român oferă premii în cadrul Festivalului Internaţional de Film Documentar ASTRA de la Sibiu

Anul acesta, Institutul Cultural Român acorda premii pentru secţiunea românească a Festivalului Internaţional de Film Documentar ASTRA care se va desfăşura la Sibiu în perioada 15-21 octombrie 2018. Cele două premii pe care ICR a ales să le ofere sunt: Premiul

6 Sep 2018 - 21 Oct 2018

Votați scriitorii români pentru Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2018!

În 2018, are loc cea de a zecea ediție aniversară a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură (European Union Prize for Literature). Pentru a marca această ediție, organizatorii EUPL au lansat un proiect european, și anume o călătorie virtuală, dar și fizică, prin

18 Oct 2018 - 19 Oct 2018

Ecaterina Teodoroiu, o legendă pusă în scenă, la ICR Londra

Seria permanentă de teatru de la Institutul Cultural Român din Londra continuă, în 18 şi 19 octombrie, cu piesa „Ecaterina Teodoroiu”, o producţie a Asociaţiei femeilor din teatru If. . . /Dacă. . . pentru femei, fondată şi condusă de regizoarea Liana Ceterchi.