Institutul Cultural Roman

2 May 2010

Institutul Cultural Român, partenerul stagiunii „Muzica la Palatele Brâncoveneşti” 2010

În cea de-a doua ediţie a stagiunii „Muzica la Palatele Brâncoveneşti accentul cade pe muzica lui Schumann şi Chopin, aniversaţii acestui an, dar şi pe muzica veche românească. Artişti importanţi din România şi din străinătate vor concerta în Sala Scoarţelor

12 Apr 2010

Gala Premiilor de Jazz, ediţia a VII-a

Luni, 12 aprilie 2010, ora 19. 00, la Centrul Naţional de artă „Tinerimea Română (str. Schitu Măgureanu nr. 4) va avea loc Gala Premiilor de jazz pe 2009, ediţia a VII-a. Evenimentul este organizat de Fundaţia MUZZA în colaborare cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului

25 Mar 2010

Lansare de carte la Londra: "Constantin Brâncuşi" de Sanda Miller

Institutul Cultural Român de la Londra în parteneriat cu Reaktion Books lansează cartea Constantin Brâncuşi de Sanda Miller. În volumul publicat în seria Critical lives, Sanda Miller reface călătoria lui Brâncuşi din Hobiţa până în inima boemei pariziene:

2 Feb 2010

Proiectul Generation 89, prezentat de Institutul Cultural Român la Bucureşti

Marţi, 2 februarie 2010, de la ora 18. 00, în sala de expoziţie a Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti (strada Vasile Lascăr 31), Institutul Cultural Român va prezenta Proiectul Generation 89. Prezentarea proiectului va fi urmată de proiecţia filmului Cum

11 Dec 2009 - 10 Jan 2010

Expoziţie de pictură Teodor Moraru la Institutul Cultural Român

Vineri, 11 decembrie 2009, de la ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38), va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură Fragmente a artistului Teodor Moraru. Expoziţia va fi prezentată de criticul de artă Pavel Şuşară. Palmaresul lui Teodor

15 Dec 2009

Intelectualul post-utopic – dezbatere Pro şi contra la Institutul Cultural Român

Marţi, 15 decembrie 2009, de la ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va avea loc o dezbatere cu tema Intelectualul post-utopic. Întâlnirea, organizată de ICR în parteneriat cu Fundaţia «Calea Victoriei» în seria Pro şi contra la ICR,

12 Dec 2009

Herta Müller revine la Institutul Cultural Român de la Stockholm

Cu ocazia prezenţei în Suedia pentru ceremonia de decernare a Premiilor Nobel, laureata premiului pentru literatură Herta Müller a acceptat să participe şi la două evenimente organizate de Institutul Cultural Român de la Stockholm: o întâlnire cu lumea literară

8 Dec 2009

"Benjamin Fondane – un alt existenţialism": dezbatere, lansare şi film la ICR

Marţi, 8 decembrie 2009, de la ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va avea loc o întâlnire consacrată poetului şi filosofului B. Fundoianu/Benjamin Fondane. Intitulat Benjamin Fondane – un alt existenţialism, evenimentul face

14 Oct 2009

Antologie Ştefan Neniţescu lansată la Institutul Cultural Român

Miercuri, 14 octombrie 2009, de la ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38), va avea loc lansarea volumului Scrieri de istoria artei şi de critică plastică de Ştefan Neniţescu, apărut la Editura Institutului Cultural Român. Cartea va fi prezentată

23 Sep 2009 - 2 Oct 2009

„Aripi şi stele“ – expoziţie şi lansare George Tzipoia la Institutul Cultural Român

Miercuri, 23 septembrie 2009, ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va avea loc vernisajul expoziţiei „Aripi şi stele a artistului George Tzipoia. Vor lua cuvântul Pavel Şuşară, critic de artă şi Horia-Roman Patapievici, preşedintele

25 Sep 2009

Burse pentru tinerii cercetători români care studiază în străinătate / decalare

Termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură la Bursele pentru tinerii cercetători români care studiază în străinătate oferite de Institutul Cultural Român în 2010, se decalează până pe data de 15 octombrie 2009 pentru a da cât mai multor tineri

17 Sep 2009

În atenţia candidaţilor la burse de creaţie şi de cercetare /decalare

Vă anunţăm că 15 octombrie 2009 este noul termen limită pentru depunerea dosarelor de candidatură la bursele oferite de Institutul Cultural Român tinerilor cercetători români care doresc să studieze la Woodrow Wilson International Center for Scholars din Washington