Ia

29 May 2013

Recital de pian susținut de Radu Prisada la Teatrul „Jean Bart” din Tulcea

Miercuri, 29 mai 2013, ora 18. 30, Teatrul „Jean Bart” din Tulcea găzduiește recitalul tânărului pianist tulcean Radu Prisada. Invitata acestuia este interpreta Carmen Snacov (oboi), acompaniată la pian de prof. Daniel Sărăcescu. Cei doi muzicieni vor prezenta

29 May 2013

Noaptea Literaturii Europene la București

Lecturile din cele 13 locuri care au găzduit, pe 29 mai 2013, Noaptea Literaturii Europene la București au atras, însumat, o audiență de peste 1000 de persoane (corespunzând unei medii de 25 de ascultători/lectură). În prima zi a Salonului Internațional de Carte

28 May 2013

Cooperări culturale româno-austriece

În cursul vizitei pe care preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, o face la Viena, au fost stabilite acţiuni de cooperare culturală ale ICR cu omologii instituționali din Austria. Astfel au fost stabilite următoarele acţiuni: 1. La Sulina va fi

28 May 2013

Biografia lui Ion Ioanid, „un Soljeniţîn român“, dezbătută la ICR în seria „Caractere“

Seria de dezbateri „Caractere – biografii emblematice ale detenţiei politice din România“ continuă marți, 28 mai 2013, ora 17. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București), cu o întâlnire dedicată deținutului politic Ion Ioanid, autorul

28 May 2013

Poeta şi traducătoarea Linda Maria Baros, aleasă membru titular în Academia Mallarmé din Franţa

Poeta şi traducătoarea Linda Maria Baros a fost aleasă la numai 31 de ani membru titular în Academia Mallarmé din Franţa. Ea ocupă unul dintre fotoliile „nemuritorilor‟ începând din 22 mai 2013. Născută în România în 1981, doctor în literatură comparată

28 May 2013

Participarea României la Târgul de Carte de la Göteborg 2013

Participarea României în calitate de ţară invitată de onoare la ediția din acest an a Târgului de Carte de la Göteborg a fost o temă centrală a conferinței de presă susținute marți, 28 mai 2013, de organizatorii manifestării, conferință la care a luat parte

27 May 2013

Participarea României la cea de-a 55-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di Venezia

Ca urmare a Concursului Naţional pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 55-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia, organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român, România va prezenta

27 May 2013

O nouă reuniune a Clubului Dramaturgilor la ICR

Institutul Cultural Român, în colaborare cu secţia de dramaturgie a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti şi Uniunea Scriitorilor din România, organizează o nouă reuniune a Clubului Dramaturgilor, care va avea loc luni, 27 mai 2013, ora 18. 00, în sala ICR (Aleea Alexandru

27 May 2013

„Neuroethics: Moral Enhancement” - conferință susținută de Julian Săvulescu de la Universitatea Oxford

Institutul Cultural Român împreună cu Centrul de Cercetare în Etica Aplicată vă invită să participaţi la conferinţa „Neuroethics: Moral Enhancement”. Evenimentul va avea loc luni, 27 mai 2013, ora 16. 00, la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

26 May 2013

Cooperări

În perioada 27-29 mai 2013, Andrei Marga, președintele Institutului Cultural Român, se va afla la Viena pentru discuții cu omologul său austriac, Martin Eichtinger, și cu reprezentanți ai unor instituții de cultură din Austria. Scopul întâlnirilor este amplificarea

26 May 2013

Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele deschid duminică, în Soho, noua serie teatrală a ICR Londra, „Poveşti spuse-n româneşte”

ICR Londra lansează, la Leicester Square Theatre, în cartierul teatrelor, Soho, din inima Londrei, duminică 26 mai 2013, seria spectacolelor destinate comunităţii româneşti, intitulată „Poveşti spuse-n româneşte”, cu spectacoul „Caramitru-Mălăele, câte-n

25 May 2013 - 26 May 2013

Spectacolul „Meşteşugul vieţii“, prezentat în Canada cu sprijinul ICR

În perioada 25-26 mai 2013, spectacolul Meşteşugul vieţii de Hanoch Levin, în regia lui Felix Alexa, va fi prezentat în Canada, în cadrul unui turneu care va avea loc la Toronto (25 mai – Japanese Canadian Cultural Centre) şi Montreal (26 mai – Pavillon de l'Entrepot).