Lista proiectelor culturale oganizate de institutele culturale românești din străinătate în IUNIE 2013
ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA • 7-8 iunie / Colocviu internațional cu tema „Columna lui Traian: 1 900 de ani de la inaugurare“, în colaborare cu Academia Română, Muzeul Național de Istorie a României şi Universitatea din Perpignan. • 13-23 iunie / Expoziţia
Filmul românesc, din nou în prim-plan la Festivalul Internațional de Film goEast Wiesbaden
Festivalul Filmului Central și Est European goEast de la Wiesbaden, Germania, are loc anul acesta între 10 și 24 aprilie și prezintă o serie de 132 de filme provenite din 30 de țări. Printre acestea, se numără și trei producții românești. Institutul Cultural
Participarea României la Târgul de Carte de la Londra – o celebrare a traducătorilor, editorilor şi promotorilor literaturii române în Marea Britanie
Literatura română este prezentă pentru a şasea oară consecutiv, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la cel mai mare eveniment literar organizat în Marea Britanie, Târgul Internațional de Carte de la Londra, dedicat mai cu seamă profesioniștilor din industria
Filme românești la Festivalul Internațional de Film de la Istanbul, ediția 2013
Cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Istanbul a debutat vineri, 29 martie 2013, în cadrul unei ceremonii la Lütfi Kırdar Convention and Exhibition Center. Festivalul este cel mai prestigios eveniment din Turcia dedicat filmului și oferă
LISTA proiectelor derulate de institutele culturale românești din străinătate în luna FEBRUARIE 2013
Lista proiectelor derulate de institutele culturale românești din străinătate în luna februarie 2013 ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA •9-15 februarie / Expoziţia „Spiritualita“, a fost organizată în sala de expoziţii a Accademiei di Romania, și a promovat dialogului
Scurtmetrajul Superman, Spiderman sau Batman, regizat de Tudor Giurgiu, premiat de Academia Europeană de Film
Scurtmetrajul Superman, Spiderman sau Batman regizat de Tudor Giurgiu a primit Premiul EFA pentru cel mai bun scurtmetraj sâmbătă, 1 decembrie 2012, la gala Academiei Europene de Film (EFA), organizată în La Valletta, Malta. Superman Spiderman sau Batman spune povestea
SoNoRo „Love Unlimited” 2012 - Un voiaj intim în lumea muzicii de cameră
Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo se desfaşoară anul acesta între 9 şi 25 noiembrie, sub tema „Love unlimited”. Ca în fiecare an, concertul de deschidere va fi găzduit de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din Bucureşti,
Start pentru Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, ediția a IX-a
Luni, 6 august 2012, a avut loc Deschiderea Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Ediția de anul acesta, dea de a IX-a, se va desfășura în perioada 6-12 august 2012. Gala de deschidere a fost prezentată
Reacții la decizia de subordonare a ICR Senatului României
Dear Madam, Dear Sir,To Whom it May Concern, I am writing you from the Ph. D. granting institution of the City University in New York, the Graduate Center CUNY with real concern. I have collaborated for many years with the Romanian Cultural Institute, presenting playwrights,
ICR Berlin susţine prezenţele româneşti la BERLINALE 2012
Una dintre cele mai importante competiţii de producţii de film din întreaga lume, Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, ajuns la ediţia a LXI-a, se desfăşoară anul acesta în perioada 9-19 februarie. Ca în fiecare an, ICR Berlin sprijină participarea
România la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand
România va fi reprezentată, pentru al patrulea an consecutiv, la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand, cel mai important eveniment dedicat pieţei filmului scurt. Evenimentul se află la cea de-a 34-a ediţie şi va avea loc în perioada 27
Festivalul de Film Românesc de la New York, ediţia a VI-a
Cea de-a şasea ediţie a celei mai importante manifestări dedicate filmului românesc peste hotare, Festivalul de Film Românesc de la New York, va avea loc în perioada 30 noiembrie – 6 decembrie 2011, la Film Society of Lincoln Center. Organizată de Institutul Cultural