"Concertul", în regia lui Radu Mihăileanu, primit cu aplauze la Institutul Francez din Istanbul
Concertul, pelicula semnată de Radu Mihăileanu, a fost proiectată joi, 28 martie, de la ora 19. 30, la Institutul Francez din Istanbul, partenerul ICR Istanbul în acest demers cultural, pentru a marca Ziua Francofoniei. Ziua Internațională a Francofoniei este
Lista proiectelor realizate de reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate în luna OCTOMBRIE 2016
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA BEIJING3 septembrie - 25 octombrie / Expoziția „Bucurie pură”, semnată de artistul român Paul Mircea Goreniuc. 8 octombrie / La sediul ICR Beijing a fost proiectat filmul Dacii (dublat și subtitrat în limba chineză), în regia
Festival Internațional de Poezie „FeminIstanbul” bate la ușa ICR Istanbul
Vineri, 7 octombrie 2016, ICR Istanbul devine gazdă pentru unul dintre frumoase evenimente ale Festivalului Internațional de Poezie la feminin, „FeminIstanbul”. Astfel, între orele 12. 00-14. 30, sunteți așteptați la câteva lecturi publice de poezie, la un minirecital
„FeminIstanbul”, Festival Internațional de poezie, la Istanbul
Vineri, 7 octombrie 2016, ICR Istanbul a fost gazdă pentru unul dintre evenimentele Festivalului Internațional de Poezie la feminin „FeminIstanbul. Au avut loc lecturi publice de poezie și un minirecital de muzică tradițională turcească. Evenimentul a fost deschis