Instalația „FÂNTÂNA”, a arhitectului Corvin Cristian, la Festivalul Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico
Institutul Cultural Român de la Madrid și Uniunea Arhitecților din România sprijină participarea instalației „FUENTE”/„FÂNTÂNA”, semnată de arhitectul Corvin Cristian, la cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico.
În 2024 alegem filmul european!
Ediția 28 a Festivalului Filmului European va debuta la București chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, și se va încheia la Chișinău, pe 8 iunie, în weekendul alegerilor europarlamentare. Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu
Participare românească la Festivalul de Scurtmetraje al Uniunii Europene (EUSFF) din Canada, sub egida EUNIC
România participă și în 2024 la Festivalul de Scurtmetraje al Uniunii Europene în Canada (EUSFF), grație colaborării dintre Ambasada României în Canada și Institutul Cultural Român. La ediția de anul acesta, cea de-a unsprezecea, a fost selectat scurtmetrajul
România, reprezentată de regizorul Andrei Cohn și filmul său „Holly Weekˮ la Festivalul Internațional de Film goEast
Pe 24 aprilie 2024, are loc debutul celei de-a 24-a ediții a Festivalului de Film goEast, un festival dedicat cinematografiei din Europa centrală și de est. În Wiesbaden, capitala landului Hesse, se adună pentru o săptămână producători, regizori, scenariști,
Proiecție de film și prelegeri susținute de regizorul George Grigoriu și istoricul Narcis Dorin Ion, la ICR Lisabona
ICR Lisabona prezintă, la sediul său, vineri, 26 aprilie 2024, ora 18. 30, proiecția filmului documentar „Coroana – Un vis devenit Realitate, o Realitate devenită Vis” ce intenționează să ofere publicului portughez și românilor din diaspora una dintre cele
Scurtmetrajul „În numele tatălui”, regia Vladimir Dembinski, în cadrul festivalului „In Short, Europe“, la Glasgow și Londra
Institutul Cultural Român de la Londra susţine proiecțiile scurtmetrajului În numele tatălui, în regia lui Vladimir Dembinski, la cea de-a șasea ediție a Festivalului de Filme de Scurtmetraj „In Short, Europe“, desfășurată la Glasgow, în perioada 20-21
„MMXX“, regizat de Cristi Puiu, va fi văzut la Buenos Aires, în selecția Festivalului BAFICI, cu sprijinul ICR
MMXX, cel mai nou film în regia lui Cristi Puiu, va putea fi văzut în cadrul BAFICI – Buenos Aires Festival Internacional de Cine Independiente. Ajuns la cea de-a 25-a ediție, festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinematografiei independente
„Until Dark” în premieră pe scena ICR New York
Institutul Cultural Român de la New York (ICRNY), în parteneriat cu Et Alia Theater, organizează o reprezentație specială a spectacolului „Until Dark”, vineri, 19 aprilie 2024, în Sala „Norman Manea” a institutului. Spectacolul, scris și regizat de tânăra
Concerte, proiecții de film și expoziţii la ICR Stockholm în Noaptea culturală a oraşului
Noaptea culturală a oraşului Stockholm, eveniment de anvergură desfăşurat anual în capitala suedeză, programat sâmbătă, 20 aprilie, este o ocazie deosebită de a prezenta publicului suedez manifestări culturale de elită. Anul acesta, ICR Stockholm propune
Centenar Nina Cassian (1924-2014), la ICR Londra
ICR Londra și Ambasada României la Londra organizează marți, 23 aprilie 2024, de la ora 19:00, la sediul reprezentanței, un eveniment care celebrează viața și opera uneia dintre cele mai fascinante personalități ale literaturii române, Nina Cassian (1924-2014),
Proiecții aniversare, spectacole de teatru și ateliere pentru copii, la „CineCopilăria de Elisabeta Bostan”
Festivalul „CineCopilăria de Elisabeta Bostan”, organizatde Primăria Orașului Buhuși și produs de Asociația Artis,va avea loc în perioada 26 - 28 aprilie 2024, cu sprijinul ICR. Locuitorii județului Bacău și toți cei care o iubesc pe regizoarea Elisabeta
Serie de evenimente în cadrul Zilelor Sculpturii București 2024
Uniunea Artiștilor Plastici din România, prin Filiala de Sculptură București, cu sprijinul Ministerului Culturii și în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează pentru al patrulea an consecutiv evenimentul „Zilele Sculpturii Bucureștiˮ. Evenimentul,