Coregraful Gigi Căciuleanu prezintă spectacolul „Text Shop“ în Sala Mare a Institutului Cultural Român
„Text Shop“, performance-ul one man show al lui Gigi Căciuleanu, organizat de Institutul Cultural Român (ICR), va avea loc vineri, 24 mai, de la ora 19. 00, în Sala Mare a ICR, în cadrul Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni Aici-Acolo 2019. One man
Premiera britanică a filmului „Un prinţ şi jumătate” la „Cinemateca Românească” de la ICR Londra
Premiera britanică a filmului „Un prinț și jumătate” în regia Anei Lungu, eveniment care încheie sezonul dedicat femeilor regizor, are loc marți, 14 mai, la ICR Londra în seria de proiecții din cadrul „Cinematecii Româneşti”. Pelicula a fost nominalizată
Ștefan Lemny – „Dimitrie Cantemir: un principe român în zorile Luminilor europene”
Operei vaste lui Dimitrie Cantemir i-au fost dedicate numeroase studii specializate, din perspectiva uneia sau alteia dintre ariile diverse în care s-a manifestat: filozofia, literatura, muzica, teologia. Istoricul Ștefan Lemny oferă, în lucrarea editată de Institutul
Anul României la Bruxelles continuă cu Festivalul de artă EUROPALIA
A început numărătoarea inversă pentru EUROPALIA România 2019. După anunțarea primelor evenimente din cele 250 stabilite pentru această manifestare culturală de anvergură, la invitația ICR a sosit la București, în vizită de lucru, conducerea EUROPALIA International,
„Noaptea ursului”, lungmetrajul de debut al regizorului Răzvan Macovei, prezentat la Los Angeles
Lungmetrajul de debut al tânărului regizor și producător Răzvan Macovei va rula, cu sprijinul ICR New York, în premieră americană, pe 3 mai, la prestigioasa Laemmle Music Hall, situată în bine cunoscutul cartier Beverly Hills. Pelicula„Noaptea ursului” este
Violonistul Bogdan Văcărescu și pianistul Julian Jacobson, în seria Concertelor Enescu de la ICR Londra
Seria „Concertelor Enescu”, popularul program permanent al Institutului Cultural Român din Londra care, în acest an, împlinește 12 ani de când este organizat fără întrerupere, continuă, pe 2 mai, cu un recital de excepție. Protagoniștii evenimentului sunt
Violonistul Bogdan Văcărescu și pianistul Julian Jacobson, în seria Concertelor Enescu de la ICR Londra
Seria „Concertelor Enescu”, popularul program permanent al Institutului Cultural Român din Londra care, în acest an, împlinește 12 ani de când este organizat fără întrerupere, continuă, pe 2 mai, cu un recital de excepție. Protagoniștii evenimentului sunt
Concerte extraordinare susţinute de Royal Philharmonic Orchestra la Londra şi Winchester
Institutul Cultural Român din Londra organizează, pe de 1 şi 3 mai, două concerte de gală susținute de una dintre mai aclamate orchestre britanice ale momentului, Royal Philharmonic Orchestra. Prestigioasei orchestre i se va alătura, în prima zi a lunii mai, reputatul
Invitatie de participare la ofertare Servicii de organizare a celei de-a XXIII-a ediție a Festivalului Filmului European - ATRIBUIT
Institutul Cultural Român invită toţi operatorii economici care îndeplinesc condiţiile solicitate şi care sunt interesaţi de depunerea unei oferte, în scopul atribuirii contractului de achiziție publică de “Servicii de organizare a celei de-a XXIII-a ediție
Emil Cioran, pus în lumină la Noaptea cărților deschise de la Madrid
Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor va fi sărbătorită anul acesta de către reprezentanța de la Madrid a ICR, pe 26 aprilie, prin prezentarea celei mai recente traduceri în limba spaniolă din opera lui Emil Cioran, Singurătate și destin, a cărei apariție
Filmul „Reconstituirea” de Lucian Pintilie a avut premiera în China
Filmul „Reconstituirea” în regia lui Lucian Pintilie a fost prezentat în premieră în China la Festivalul Internațional de Film de la Beijing, eveniment la care ICR Beijing a fost partener. Pe 21 aprilie, la Arhivele de film din China a avut loc prima proiecție
Noaptea Cărților Deschise celebrează lectura și drepturile de autor
Pasionații de literatură din întreaga lume sărbătoresc astăzi Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, eveniment organizat de UNESCO cu scopul promovării lecturii, publicării cărților și a drepturilor de autor. Ziua mondială a cărții