Edinburgh

25 Jul 2023

Programul CANTEMIR // Spectacolul de teatru “Tea and Milk”, prezentat la Londra și Edinburgh

Spectacolul de teatru “Tea and Milk”, scris și jucat de Edith Alibec și regizat de Dana Paraschiv, va fi prezentat la Londra, pe 29 iulie 2023, și la Edinburgh, în cadrul Edinburgh Festival Fringe, în perioada 2-27 august. Proiectul este cofinanțat de Institutul

4 Jul 2023

Despre Shakespeare în România, cu Michael Dobson și Octavian Saiu, la ICR Londra

Institutul Cultural Român de la Londra organizează dezbaterea „Shakespeare, de la o margine a Europei la cealaltăˮ/„Shakespeare, from One Edge of Europe to Anotherˮ vineri, 7 iulie 2023, ora 19. 00, la sediul reprezentanței și online. Evenimentul, organizat

22 Jun 2023

Ziua Iei, sărbătorită la Viena

ICR Viena a organizat marți, 20 iunie 2023, în parteneriat cu Ambasada României la Viena, un eveniment care conectează spațiul românesc cu cel austriac prin simbolul iei, inclusă de anul trecut în patrimoniul UNESCO. Invitata specială a evenimentului, care a

13 Jun 2023

AdMusicam Concert Series – #5 Lointaine

Cel de-al cincilea concert din seria AdMusicam, serie inițiată în anul 2017 de Institutul Cultural Român pentru a pune în evidență programul omonim de instruire muzicală de la Mogoșoaia, va avea loc marți, 20 iunie 2023, ora 19. 00, la Muzeul Municipiului București

14 Mar 2023

Prelegere susținută de scriitoarea Cristina Sandu, în cadrul lansării traducerii romanului său „O balenă pe nume Goliatˮ, la Helsinki

Institutul Cultural Român, în colaborare cu Institutul Francez la Helsinki, organizează joi, 16 martie 2023, ora 17. 00, un eveniment în cadrul căruia va fi prezentată traducerea în limba franceză a romanului de debut al scriitoarei Cristina Sandu, „O balenă

15 Sep 2022

Anca Poteraşu Gallery participă la Contemporary Istanbul 2022 cu sprijinul ICR

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” susține participarea galeriei de artă contemporană Anca Poteraşu Gallery la cea de-a 17-a ediție a Târgului de artă Contemporary Istanbul care se desfășoară în perioada 16-22 septembrie la Tersane Istanbul.

10 Jun 2022 - 19 Jun 2022

Babel - Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște, la a X-a ediție

Institutul Cultural Român susține a X-a ediție a Festivalului Artelor Spectacolului Târgoviște-Babel, care va avea loc în perioada 10 – 19 iunie 2022, după doi ani de pauză din cauza pandemiei. Tema acestei ediții aniversare este Limbaj, astfel că

31 May 2022

Expoziție retrospectivă dedicată pictorului Paul Neagu, la BRUSEUM/Neue Galerie Graz

Prima expoziție retrospectivă internațională dedicată pictorului Paul Neagu (1938–2004), ce cuprinde toate etapele de lucru ale activității artistului – desen și gravură, obiect, sculptură, performance-uri filmate și materiale de arhivă (cărți de artist

17 Dec 2021

Concert cameral dedicat Zilei Minorităților Naționale din România, cu Raluca Știrbăț și Rudolf Leopold

Pianista română stabilită la Viena Raluca Știrbăț și violoncelistul austriac Rudolf Leopold oferă publicului meloman concertul ENESCU – JORA – BARTÓK, sâmbătă, 18 decembrie 2021, cu ocazia Zilei Minorităților Naționale din România. Concertul,

22 Nov 2020

A început Festivalul Naţional de Teatru online

Cea de-a 30-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru debutează cu un întreg evantai de sentimente şi entuziasm. Duminică, 22 noiembrie, evenimentele primei zile de sărbătoare a teatrului românesc vor intra în scenă pe cele trei platforme multimedia.

13 Jul 2020

VIENA: Enescu și Silvestri, omagiați de pianista Raluca Știrbăț şi de violoncelistul Rudolf Leopold

Președintă a Societății Internaționale „George Enescu” din Viena și cunoscută marelui public din România pentru inițiativa și reușita de salvare și reabilitare a casei Enescu, pianista Raluca Știrbăț, împreună cu violoncelistul austriac Rudolf Leopold,

9 Dec 2019

Constantin Chiriac, Octavian Saiu și Bianca Predoi, la Cafeneaua Românească de la ICR Tel Aviv

„Fotografia nu mai este, în zilele noastre, o sursă absolută a adevărului, ci o formulă prin care minciuna se insinuează, prin vizualitate, în viața noastră și se interpune între noi și realitatea propriu-zisă”, a spus teatrologul Octavian Saiu, referindu-se