„ICR goes Underground“. Dezbateri şi jazz alb la Festivalul „Club A“
Institutul Cultural Român continuă seria evenimentelor „ICR goes Underground cu două dezbateri şi un concert Blazzaj. Evenimentele sunt organizate în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului „Club A, desfăşurat în perioada 13-18 mai 2011 în Centrul
Primele întâlniri internaţionale din cadrul proiectului EUNIC „Drumul modei: dialog peste graniţe“
În perioada 3-15 mai 2011, la Erevan, în Armenia, au fost organizate primele întâlniri internaţionale din cadrul proiectului Drumul modei: dialog peste graniţe. Au participat designeri europeni şi armeni, experţi în domeniul modei din Cehia, Danemarca, Germania,
Lungmetrajul Morgen, distins cu Premiul de Distribuție la IndieLisboa 2011
Sâmbătă, 14 mai 2011, a avut loc ceremonia oficială de decernare a premiilor și de închidere a celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Film Independent IndieLisboa 2011, care s-a desfășurat în perioada 5-14 mai 2011 în capitala portugheză. Printre
Turneul Teatrului studenţesc Ludic în Liban, cu ocazia lansării reţelei EUNIC Liban
Ambasada României la Beirut şi Institutul Cultural Român au organizat, în perioada 8-15 mai 2011, turneul Teatrului studenţesc Ludic din Iaşi cu ocazia lansării reţelei EUNIC (European Union National Institutes for Culture) în Liban. Evenimentele au fost sprijinite
România la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, 2011
În perioada 12-16 mai 2011 va avea loc cea de-a XXIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia. Tema ediţiei din acest an este Memoria. Il seme del futuro (Memoria, sămânţa viitorului). Pentru al
„Maşina timpului” – expoziţie de fotografie
O expoziţie de fotografii realizate de regizorul Adi Voicu în timpul filmărilor la documentarul Metrobranding – o poveste de dragoste între oameni şi obiecte va fi prezentată la Institutul Cultural Român în perioada Festivalului Filmului European. Filmul spune
Gala de premiere a Concursului Anual al Studenţilor Arhitecţi - C|A|S|A
Vineri, 13 mai 2011, de la ora 17. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, București) va avea loc Gala de premiere a Concursului Anual al Studenţilor Arhitecţi - C|A|S|A. Concursul Anual al Studenţilor Arhitecţi - C|A|S|A - este un proiect comun
Conferinţa „Revista Limba Română de la Chișinău – două decenii în serviciul culturii“
Redacția revistei Limba Română de la Chișinău, cu sprijinul Institutului Cultural Român (prin Direcția Români din Afara Țării), al Primăriei Municipiului Chişinău, al Uniunilor Scriitorilor şi Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova organizează
Lansarea volumului „Ioana Celibidache, o mătuşă de poveste" de Monica Pillat
Joi, 12 mai 2011, ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va avea loc lansarea volumului Ioana Celibidache, o mătușă de poveste de Monica Pillat, Editura Humanitas, 2011. În prezenţa autoarei, vor lua cuvântul pianistul Dan Grigore,
Bizanţul de după Bizanţ - a doua întâlnire din seria „Când Bizanţul eram noi“
Miercuri, 11 mai 2011, ora 19. 30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va avea loc cea de-a doua întâlnire din seria „Când Bizanţul eram noi, având tema Bizanţul de după Bizanţ. Invitatul special al serii este formaţia En Chordais din Grecia –
CULTURAL ID – management cultural pentru studenţi
Cultural ID invită studenţii pasionaţi de cultură să ia un loc pe scaunul de manager şi să rezolve un brief dat pe o temă de management cultural. Cultural ID este primul proiect realizat de o asociaţie studenţească, Voluntari pentru Idei şi Proiecte, în colaborare
Lansarea albumului de sculptură Antonovici
Marţi, 10 mai 2011, ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) va avea loc lansarea albumului Antonovici, autori Doina Uricariu şi Vladimir Bulat, publicat la Editura Universalia Publishers, New York, 2011. Albumul bilingv (română-engleză)