LIMBA ROMÂNĂ - Revistă de ştiinţă şi cultură
LIMBA ROMÂNĂ - Revistă de ştiinţă şi cultură Revista Limba română, fondată la Chişinău în anul 1991, a reuşit să devină un instrument indispensabil de lucru pentru cadrele didactice din Republica Moldova, un ajutor eficient pentru toţi cei interesaţi
SEMN - Revistă literară
SEMN - Revistă literară Revista SEMN se poziţionează ca principala publicaţie culturală din Republica Moldova care apare în afara Chişinăului şi are drept scop dezbaterea de idei, reflectarea unor tematici de interes pentru cultura română modernă, precum şi
Destin Românesc - Revistă de cultură şi istorie
Destin Românesc - Revistă de cultură şi istorie Revista Destin Românesc, având peste zece ani de existenţă în cadrul Institutului Cultural Român de la Bucureşti, s-a afirmat ca una dintre principalele surse de diseminare a cercetării ştiinţifice despre istoria
Sud-Est Cultural - Revistă de artă, cultură şi civilizaţie
Sud-Est Cultural - Revistă de artă, cultură şi civilizaţie Revista Sud-Est cultural este o publicaţie trimestrială de cultură şi civilizaţie care apare din anul 1990 la Chişinău. Revista contribuie la afirmarea creaţiei literare contemporane din Republica
CLIPA - Revistă de cultură şi creaţie literară a tinerei generaţii
CLIPA - Revistă de cultură şi creaţie literară a tinerei generaţii Revista CLIPA are drept scop promovarea creaţiilor culturale care aparţin copiilor şi adolescenţilor din Republica Moldova, urmărind să faciliteze afirmarea lor publică şi familiarizarea lor
Horia-Roman Patapievici, preşedinte 2005-2012
H. -R. Patapievici – născut la 18 martie 1957 (Bucureşti). Studii de fizică (1977-1981; diplomă de specializare 1982), cercetător ştiinţific (1986-1994), asistent universitar (1990-1994), director de studii (1994-1996), membru în Colegiul Consiliului Naţional
REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE 2013
PARTEA 1. DISPOZIȚII GENERALE CAPITOLUL 1: INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN 1. 1 ROLUL INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN 1. 2 STATUT JURIDIC 1. 3 BAZA LEGALĂ 1. 4 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN CAPITOLUL 2. SISTEMUL DE MANAGEMENT 2. 2 CONDUCEREA
MISIUNEA ICR
Misiunea Institutului Cultural Român este promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei. Creşterea vizibilităţii valorilor culturale româneşti în lume constituie scopul principal al activităţilor desfăşurate de ICR. Cadru legal
DESPRE REVISTĂ
Revista PLURAL este un mesager elevat al culturii şi civilizaţiei româneşti, ce redimensionează fenomene remarcabile ale istoriei noastre în raport cu alte culturi, deschizând porţile unui dialog lipsit de graniţe şi prejudecăţi. Limba engleză înlesneşte receptarea
Florin Ţurcanu (coordonator) - Modelul francez şi experienţele modernizării. România, secolele 19-20, 2006
Volumul reuneşte texte scrise în limba română şi în limba franceză ale autorilor: Lucian Boia, Raluca Alexandrescu, Ligia Livadă-Cadeschi, Liviu Bordaş, Laurenţiu Vlad, Radu Carp, Andrei Florin Sora şi Ştefan Borbély.
Carmen Burcea - Diplomatie culturală. Prezente româneşti în Italia interbelică, 2005
Prezentul studiu (. . . ) constituie o secvenţă dintr-un proiect mai amplu şi tratează diplomatia culturala italo-româna, în cadrul careia învaţarea reciprocă a limbii constituie un capitol important. Atenţia e focalizată pe perioada interbelică care marchează
Sorin Dumitrescu - Iconostasul român de la Scala Coeli, 2005
La conceperea iconostasului de la Biserica Sfântul Ioan Cassian/Scala Coeli ne-am oprit fara sa ezitam la severitatea si profilul economic proprii ipostaze clasice de iconostas, ca suport simplu, pronuntat functional, cu lemnul aproape nedecorat. Motivatia acestei formule