Expoziția „Minunata lume nouă – Case ale migranților români” ajunge la Timișoara
Expoziția „Minunata lume nouă – Case ale migranților români” ajunge la Timișoara, între 12 octombrie și 5 noiembrie 2017 (Str. Aristide Demetriade nr. 1, în incinta Iulius Mall, etajul 1, lângă Librăria Cărturești), vernisajul acesteia fiind joi, 12 octombrie
Scriitorul Marius Daniel Popescu, invitat al ICR Berlin și Paderborn
În cadrul strategiei de promovare în spațiul german a creației literare românești și a autorilor români, precum și în dorința de colaborare cu asociațiile culturale românești și româno-germane, Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin
FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a. În dialog cu Robert Lepage și Evgeny Mironov
Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Național de Teatru găzduiește întâlnirea cu două nume de marcă ale teatrului mondial – regizorul canadian Robert Lepage și actorul rus Evgeny Mironov, director artistic al Teatrului de Stat al Naţiunilor din Moscova. Publicul festivalier
Filmul românesc „Un etaj mai jos”, la Festivalul Internațional de Film de la Istanbul
ICR Istanbul susține participarea României la Festivalul Internațional de film de la Istanbul, sub genericul: Iyi Bir Komşu Mahallesini Sahiplenen Birisi Midir? / Is a good neighbour someone who owns up to their neighbourhood? Festivalulul face parte din seria de
Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna SEPTEMBRIE 2017
Institutul Cultural Român de la Beijing 11-14 septembrie / Participarea la „The First Beijing International Language and Culture Expo”. 11-13 septembrie / Participarea la expoziția „Colorful World – Beijing International Culture Exhibition”.
Minunata lume nouă - case ale migranților români
Vineri, 4 august 2017, de la ora 19. 00, la Muzeul Național al Țăranului Român, va avea loc vernisajul expoziției „Minunata lume nouă - case ale migranților români”. Visul de a avea propria casă este foarte răspândit. Dorința de a construi ceva
Expoziția „Joacă de copil” semnată de Maruca Iordan la sediul ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv găzduiește până pe 15 septembrie 2017 expoziția de grafică „Joacă de copil”, semnată de tânăra artistă româncă Măruca Iordan. Sunt expuse 20 lucrări de dimensiuni medii și mici realizate pe hârtie în perioada
Retrospectiva Soleil de l’Est la Roma
Accademia di Romania prezintă la Roma, marţi 18 iulie 2017, Retrospectiva Soleil de l’Est, expoziţie de pictură cuprinzând lucrările artiştilorIon ATANASIU-DELAMARE, Ilie BOCA, Horea CUCERZAN, Suzana FANTANARIU, Dan HATMANU, Lisandru NEAMTU, Romul NUTIU, Christian
Artiști excepționali, Mikhail Baryshnikov și Robert Wilson, la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) este cel mai important festival anual de artele spectacolului din România şi primul ca amploare şi importanţă din lume. potrivit directorului Constantin Chiriac, care conduce și Teatrul Radu Stanca din Sibiu.
„Literatura israeliană de limbă română- noi perspective”
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, organizează o seară literară cu titlul „Literatura israeliană de limbă română- noi perspective”. Evenimentul, în limba română, va avea
„Respect” – tema centrală a „Salonului European de Bandă Desenată”
Contribuția Institutului Cultural Român la „Salonul European de Bandă Desenată“: A. Expoziția: Expoziția de grup de bandă desenată românească reunește cele mai importante lucrări inspirate de teme sociale (curator: Alexandru Ciubotariu). Această
Lansare de carte la Tel Aviv: „ După colț” de Carol Feldman
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Hasefer din București și Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română, vă invită luni, 22 mai 2017, ora 17:00 la sediul ICR Tel Aviv, la o seară literar-artistică dedicată