Cristian Măcelaru

5 May 2019

Ziua Europei 2019. Orchestra Română de Tineret, în concert la Roma

Ziua Europei 2019 va fi sărbătorită la Roma, în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, cu un concert susținut de Orchestra Română de Tineret, duminică, 5 mai 2019, ora 19. 00, la Auditorium Parco della Musica – Sala Petrassi. Evenimentul

16 Jan 2019

Concert de gală al Orchestrei Naționale Simfonice a României dedicat Zilei Culturii Naționale, la State Theatre din New Jersey

Turneul american al Orchestrei Simfonice Naționale a României, unul dintre cele mai ample și mai de succes proiecte românești realizate vreodată în Statele Unite, se apropie de final și va atinge punctul culminant miercuri seara, în data de 16 ianuarie a. c.

15 Jan 2019

Ansamblul „Violoncellissimo”, la Washington, cu ocazia inaugurării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene și a Zilei Culturii Naționale

Ca parte a marelui turneu pe care îl derulează în Statele Unite, Orchestra Română de Tineret va fi prezentă și la Washington, prin intermediul spectaculosului „Violoncellissimo”, format din partida de violoncele a celebrului ansamblu simfonic românesc și

18 Apr 2018

Iulia, Ştefan şi Marin Cazacu String Trio la Igreja dos Clérigos din Porto

Turneul formației camerale Iulia, Ştefan şi Marin Cazacu String Trio în Portugalia continuă, la Porto, cu un nou concert din cadrul programului „Muzică românească în marile catedrale ale Portugaliei“. Menit să celebreze Centenarul Marii Uniri, concertul

26 Nov 2017

Gală de deschidere a Anului Centenar la Teatrul Național

Celebrarea Centenarului Marii Uniri a început, cu fast, pe 26 noiembrie 2017, la Sala mare a Teatrului Naţional ”I. L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), cu un spectacol regizat de Ion Caramitru, la care au participat numeroase personalități din lumea culturală, politică,

26 Nov 2017

Deschiderea Anului Centenar la Teatrul Naţional din Bucureşti

Celebrarea Centenarului Marii Uniri începe oficial duminică, 26 noiembrie, de la 18. 30, la Sala mare a Teatrului Naţional ”I. L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), cu un spectacol regizat de Ion Caramitru. Mari artiști vor fi prezenţi pe scenă: Piotr Beczała, Michael

5 Oct 2017

Lansarea volumului „Întâlniri cu Augustin Buzura” la sediul Institutului Cultural Român

Joi, 5 octombrie 2017, ora 18. 30, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38, va avea loc lansarea volumului „Întâlniri cu Augustin Buzura”. Evenimentul este organizat în onoarea celui care a fost președintele Institutul Cultural Român.

8 Mar 2017

Tineri altiști în concert la Institutul Cultural Român

Miercuri, 8 martie 2017, la sediul Institutului Cultural Român, a avut loc concertul de violă al grupului „I quattro alti”, format din Theodor Andreescu, Michael Carol Mihai Antal, Iulian Popovici și Sorin Spasinovici. Tinerii violiști sunt totodată membri ai asociației

8 Mar 2017

Concert cu tineri muzicieni de 8 Martie la Institutul Cultural Român

Vă așteptăm miercuri, 8 martie 2017, de la ora 18. 30, la sediul Institutului Cultural Român, pentru a-i aplauda pe Theodor Andreescu, Michael Carol Mihai Antal, Iulian Popovici și Sorin Spasinovici (violă). Cei patru virtuozi formează grupul „I quattro alti”,

Lucrarea simfonică „Levante” de Dan Dediu, în premieră americană la Festivalul Cabrillo, condus de Cristian Măcelaru

Prestigiosul Santa Cruz Civic Auditorium va găzdui, în seara zilei de 3 august, premiera americană a lucrării simfonice „Levante”, aparținând reputatului compozitor și profesor Dan Dediu. Evenimentul, organizat cu sprijinul ICR New York, se va desfășura sub