Concert dedicat Centenarului Marii Uniri: Orchestra Română de Tineret şi Cvartetul Wave, în concert la Sala Mare a Musikverein
Orchestra Română de Tineret, alături de Cvartetul Wave condus de Bogdan Băcanu, concertează, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, pe 19 octombrie, de la ora 19. 30, în Sala Mare a Musikverein din Viena. Evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri este organizat
Liliana Țuroiu, la Reuniunea Anuală a Diplomației Culturale Române: „Conștientizăm provocările, dar și oportunitățile unui maraton cultural de excepție”
Strategia culturală 2019-2021, proiectele culturale conexe agendei diplomatice în perioada Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, Sezonul România-Franța și pregătirea Festivalului Internațional Europalia la care România este țară invitată de
Academia ICon Arts la Moscova și Sankt-Petersburg
Academia Icon Arts Moscova propune extinderea proiectelor internaționale independente de artă contemporană prin susținerea a două concerte, în data de 15 octombrie la Moscova și în data de 17 octombrie la Sankt-Petersburg. Evenimentul, realizat în parteneriat cu
Întâlnirile Muzicale Enescu 2018
Întâlnirile Muzicale EnescuConcurs internațional de canto și Festival de muzică franceză și română din secolele XX și XXIEdiția a 5-aOmagiu Centenarului Marii Unirii Rezervare obligatorie online Institutul Cultural Român de la Paris,
Institutul Cultural Român a susținut ediția 2018 a festivalului DIPLOMA
Institutul Cultural Român a fost co-organizator la cea de a cincea ediție a DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute. Festivalul, care a înregistrat peste 13. 000 de participanți la evenimentul de anul acesta, a avut loc în perioada 5-14 octombrie, la Casa Dacia,
Maria a României – portret de Regină în anii Marelui Război
Institutul Cultural Român Bruxelles prezintă în programul Festivalului românesc EuRoFestCultura expoziția de fotografie-document Regina Soldat, un amplu eveniment încris în seria proiectelor de diplomație publică dedicate CENTENARULUI MARII UNIRI și Primului
Regina Maria - omagiu la Istanbul
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul organizează joi, 27 septembrie 2018, ora 19. 00, o expoziție extraordinară, dublată de vizionarea unui film documentar de impact al Televiziunii Naționale Române. În anul în care sărbătorim Centenarul
Centenarul Marii Uniri: Academicianul Ioan-Aurel Pop la British Museum
Joi, 11 octombrie 2018, celebrul muzeu londonez British Museum va găzdui, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Londra, o conferință susținută de istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. În cadrul prezentării sale, intitulate „Înfăptuirea
Institutul Cultural Român aduce filmul românesc la Oslo
ICR Stockholm, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Norvegiei și Cinemateca din Oslo, organizează, în perioada 5-7 octombrie, o nouă ediţie a Zilelor filmului românesc la Oslo, manifestare culturală sub egida Centenarului României ce va avea loc la
Institutul Cultural Român susţine cea de-a III-a ediție a Festivalului „Toamna enesciană” din Republica Moldova
Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice, împreună cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți organizează, în perioada 27 septembrie
Președintele ICR, la închiderea Comitetului Mixt al Sezonului România - Franța: „Va fi un prilej de reafirmare a valorilor noastre”
Președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, a participat joi la semnarea procesului verbal al celui de-al cincilea și ultimul Comitet Mixt de Organizare al Sezonului România - Franța 2018-2019. Documentul a fost semnat de ministrul Afacerilor
Liliana Țuroiu, președintele ICR, participă la Comitetul Mixt de Organizare a Sezonului România-Franța
Președintele Institutului Cultural Român,doamna Liliana Țuroiu, va participa joi, 4 octombrie 2018, la Cercul Militar Național, de la ora 16. 30, la evenimentele prilejuite de închiderea celui de-al cincilea Comitet Mixt de Organizare a Sezonului România-Franța.