Evenimente organizate de reprezentanțele Institutului Cultural Român cu ocazia Zilei Europene a Limbilor
Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită anual pe 26 septembrie și este dedicată diversităţii lingvistice, multilingvismului, învățării limbilor străine și are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine
Începe Concursul Internațional „REMEMBER ENESCU”, la Timișoara
Fundația Culturală „REMEMBER ENESCU”, organizație culturală și educațională în domeniul artelor spectacolului, derulează în perioada 25-30 septembrie 2023, Concursul Internațional „REMEMBER ENESCU”, la Timișoara, în colaborare cu Universitatea de
Concert 7th SENSE în cadrul Festivalului „Sounds of Europeˮ, la Istanbul, sub egida EUNIC
Trupa bucureșteană 7th SENSE va concerta duminică, 24 septembrie 2023, ora 19:00, pe scena Alan Kadıköy din Istanbul, în cadrul „Sounds of Europeˮ, festival internațional de muzică europeană organizat de clusterul EUNIC Turcia la Istanbul, Izmir și Ankara,
Institutul Cultural Român, partener al Romanian Jewelry Week 2023
Asociația Assamblage continuă maratonul bijuteriei contemporane din acest an cu cel mai amplu eveniment de profil la București - Romanian Jewelry Week. În perioada 4 - 8 octombrie 2023, la Biblioteca Națională a României, peste 230 de designeri, școli, asociații
Ziua Europeană a Limbilor, marcată la București de ICR și de institutele partenere din clusterul EUNIC România
Institutul Cultural Român invită publicul la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, sâmbătă, 23 septembrie 2023, de la ora 15:00, pentru a sărbători împreună Ziua Europeană a Limbilor. Expoziția de carte „Literatura română tradusă în alte limbi”,
REZULTATE FINALE ALE CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI VACANTE DE EXECUȚIE ÎN CADRUL ICR
Vă rugăm să consultați, în documentele atașate REZULTATELE FINALE ALE CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI VACANTE DE EXECUȚIE ÎN CADRUL ICR
ICR Budapesta participă la European Language Cocktail Bar
European Language Cocktail Bar (ELCB), cel mai longeviv eveniment al Clusterului EUNIC Ungaria, dedicat celebrării Zilei Europene a Limbilor, va avea loc în data de 15 septembrie 2023, la Institutul Italian de Cultură de la Budapesta (1088, str. Bródy Sándor nr.
European Language Coccktail Bar la Budapesta
European Language Cocktail Bar (ELCB), cel mai longeviv eveniment al ClusteruluiEUNIC Ungaria, dedicat celebrării Zilei Europene a Limbilor,va avea loc în data de15 septembrie 2023, la Institutul Italian de Cultură de la Budapesta (1088, str. Bródy Sándor nr. 8), și
REZULTATE INTERVIU PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI VACANTE DE EXECUȚIE ÎN CADRUL ICR
Vă rugăm să consultați, în documentele atașate REZULTATE INTERVIU PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI VACANTE DE EXECUȚIE ÎN CADRUL ICR
Concurs național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia
Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român organizează concursul pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia, concurs public
Scriitoarele Simona Antonescu și Tatiana Niculescu, prezente la Festivalul „Terres mythiques” cu sprijinul ICR Bruxelles
ICR Bruxelles susține prezența scriitoarelor Simona Antonescu și Tatiana Niculescu la cea de-a X-a ediție a Festivalului „Terres mythiques”, desfășurat în perioada 22 – 26 septembrie 2023. Proiectul este realizat în colaborare cu Asociația EuropaNova, Bruxelles.
Programul CANTEMIR // Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sf. Gheorghe la Festivalul Prapremier de la Bydgoszcz, Polonia
Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe anunță organizarea unui turneu în Polonia, cu spectacolul „Dispariții”, care va participa la cea de-a 22-a ediție a Festivalului Prapremier de la Bydgoszcz, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin