CONCERT

22 Sep 2020

GALA UNITER „Chiritza în concert” de la Teatrul Național Cluj-Napoca, cel mai bun spectacol al anului 2019

Peste 250 de artiști, profesioniști din lumea culturală, apropiaţi ai fenomenului teatral, au fost prezenți pe 21 septembrie la cea de-a 28-a ediție a Galei Premiilor UNITER. Teatrul Naţional din Cluj-Napoca şi-a adjudecat trei dintre cele mai importante trofee la

17 Sep 2020

BRAȘOV. Integrala Concertelor pentru două clavecine și orchestră de coarde de J.S.Bach, la Biserica Neagră

Concertul „Bach 2. 1“, organizat cu prilejul Zilei Europene a Muzicii Vechi, va fi găzduit de Biserica Neagră din Brașov vineri, 18 septembrie 2020, de la ora 19. 00, fiind difuzat, live, pe un panou video amplasat pe zidul exterior al Bisericii Negre și pe pagina

2 Sep 2020

LISABONA. Pianistul Nicolae Dumitru, recital la Rectoratul Universității din Porto

Un recital de pian susținut de Nicolae Dumitru va avea loc luni, 7 septembrie, în Auditoriul Casa Comum al Rectoratului Universității din Porto, începând cu ora 18. 30. Evenimentul este organizat de ICR Lisabona, în parteneriat cu Universitatea din Porto și cu sprijinul

2 Sep 2020

VARȘOVIA. „Partituri fotografice”: când lumina din fotografiile lui Andrei Baciu inspiră muzicieni polonezi

Lucrarea muzicală Lśnienie (Strălucire), având ca sursă de inspirație fotografii ale artistului român Andrei Baciu, va fi prezentată, în premieră mondială, de patru muzicieni polonezi, reuniți special pentru proiectul „Partituri fotografice” în cadrul Festivalului

1 Sep 2020

Concert al bursierilor SoNoRo Interferențe 2020 la Castelul Cantacuzino din Bușteni

Bursierii SoNoRo Interferențe vor susține un concert sâmbătă,5 septembrie, de la ora 16. 00, în grădina Castelului Cantacuzino din Bușteni. Programul cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Igor Stravinsky, Antonín Dvořák, Frank Bridge, Anton Arensky, Bohuslav

1 Sep 2020

PORTUGALIA. România, zi dedicată la Bienala Internațională de Arte de la Cerveira

Participarea României la cea de-a XXI-a ediție a Bienalei Internaționale de Arte de la Cerveira, cel mai vechi eveniment de acest tip cu funcționare neîntreruptă din Portugalia, va fi marcată sâmbătă, 5 septembrie, prin organizarea unei zile dedicate țării noastre.

1 Sep 2020

European Music Gallery Festival 2020 se încheie la București, după 24 de concerte în 19 țări din Europa

UPDATE: Suntem foarte bucuroși și vă multumim pentru interesul acordat concertului de pe 5 septembrie de la Muzeul Colecțiilor de Arta din București. Cu părere de rău, vă anunțăm că locurile au fost ocupate. Tineri muzicieni, foști și actuali membri EUYO(Orchestra

19 Aug 2020

ISTANBUL. Fotodocumente care atestă succesul muzicianului George Enescu de-a lungul timpului

Expoziția fotodocumentară „Enescu 65 / Receptarea lui George Enescu în contemporaneitate”, proiect al Muzeului Național „George Enescu“ din București, va fi prezentată, în data de 19 august, într-un material video, pe pagina de Facebook a ICR Istanbul, de

17 Aug 2020

„Mari compozitori români – Enescu, Silvestri, Lipatti”, concert la Ateneu, transmis online de ICR

Concertul „Mari compozitori români – Enescu, Silvestri, Lipatti”, organizat de Filarmonica „George Enescu”, Institutul Cultural Român, Fundația Silvestri și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), va avea loc marți, 25 august

13 Aug 2020

ISTANBUL. Pianistul Nicolae Dumitru interpretează „Doina” lui Carol Mikuli într-un recital de excepție

Un recital susținut de pianistul Nicolae Dumitru, înregistrat special pentru Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, va fi prezentat pe pagina de Facebook a reprezentanței ICR în data de 14 august. Înregistrarea a fost realizată în parteneriat

10 Aug 2020

„Classic on Air“: Concert al Orchestrei Metropolitane București în Parcul Herăstrău

Concertul Classic on air, susținut de Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, avându-i ca soliști pe violoncelistul Adrian Naidin, violonistul Lucian Duță, tenorul Alin Stoica și soprana Stephanie Radu are loc luni, 10 august 2020,

7 Aug 2020

VARȘOVIA. Cella Delavrancea, despre Brâncuși: „Avea o şiretenie de om tare, sigur pe sine, de om al naturii“

Celebra pianistă Cella Delavrancea l-a vizitat pe Brâncuși în atelierul din Impasse Ronsin după scandalul provocat de expunerea lucrării „Prinţesa X” la Salonul Independenților de la Paris. „Avea o şiretenie de om tare, sigur pe sine, de om al naturii, de