„Ana, mon amour” prezent la Festivalul de Film de la Ierusalim
Festivalul Internaţional de Film de la Ierusalim se va desfăşura în perioada 13 – 23 iulie 2017, la Cinemateca din Ierusalim. Institutul Cultural Român de la Tel Aviv susține prezența filmului românesc de lungmetraj „Ana, mon amour” (2017, regia: Călin
Mezzosoprana Laura Cabiria și organista Anna Gevorgyan, în concert la Istanbul
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează în premieră recitalul vocal-instrumental, susținut de mezzosoprana de origine română Laura Cabiria și de organista Anna Gevorgyan, sâmbătă, 22 iulie 2017, de la ora 20. 30. Evenimentul
Pregătiri pentru Sezonul Cultural România-Franţa
Institutul Cultural Român a găzduit o reuniune comună a CCIR, CCIFER, ICR și MAE dedicată Sezonului Cultural România-Franţa. Tema principală a constituit-o pregătirea dimensiunii economice şi de afaceri a programului cultural bilateral complex, derulat în
Invitație de participare la negociere in vederea organizarii evenimentului cultural "Concert Omagial Constantin Silvestri si Dinu Lipatti la Konzerthaus Viena"(ATRIBUIT)
Institutul Cultural Român (I. C. R. ),cu sediul în Bucureşti, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, intenţionează să achiziţioneze în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (1), lit c) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, servicii organizare evenimente culturale,
”Transcedens. In between speculations” ajunge la Istanbul
Institutul Cultural Român „Dimitrei Cantemir” de la Istanbul și Galeria Adahan, din vestitul district Galata, anunță deschiderea expoziției TRANSCENDENS. IN BETWEEN SPECULATIONS realizată de Anamaria Avram, artist vizual și Sorin Manu, producător de film
Piesa de teatru „Legământ” , în China
Marți, 18 iulie 2017, la Centrul Cultural al Primăriei Dong Cheng, a avut loc un eveniment la care publicul chinez a asistat la proiecția piesei „Legământ” de Sebastian Ungureanu, cu traducere în limba chineză realizată de către doamna Mihaela Xuebin Burican,
Piesa „Legământ” de Sebastian Ungureanu, prezentată la Centrul Cultural al Primăriei din Beijing
Marți 18 iulie 2017, la Centrul Cultural al Primăriei Dongcheng, va avea loc proiecția piesei „Legământ” de Sebastian Ungureanu, în prezența dramaturgului român. Spectacolul de teatru, în interpretarea actorilor Teatrului Gong din Sibiu, este o rememorare
„KulTOUR mit Holender”. Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2021
Institutul Cultural Român de la Viena prezintă la sediul său, marţi, 18 iulie, la ora 18. 00, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare” („Temeswar – Besuch einer Stadt im Umbruch”) din seria „KulTOUR mit
Zilele Atelierelor Deschise de Arte Textile
Proiectul Cultural „Contemporanii” întregește seria de evenimente dedicate domeniului artelor decorative, prin oferirea accesului în ateliere de arte textile și prin deschiderea unei expoziții, ambele acțiuni reunite sub numele „Zilele Atelierelor Deschise
Spectacol coregrafic și expoziție dedicate artistei Iris Barbura
Loc: Camaro Haus, Potsdamer Straße 98 A, D-10785. Ora: 19. 30. Manifestarea inaugurală stă sub semnul memoriei personale. Într-un solo lecture performance, intitulat Iris , Beth Soll (NY, SUA), dansatoare și elevă a lui Iris Barbura, îi aduce un omagiu profesoarei
Filme româneşti de animaţie la Festivalul Animator de la Poznań
În perioada 7-13 iulie 2017 are loc la Poznań cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului de Animaţie Animator, cea mai importantă manifestare de gen din Polonia, în cadrul căreia sunt prezentate peste 300 de producţii de animaţie din întreaga
Introducere în cultura, istoria şi limba română - curs săptămânal în liceele poloneze
În anul şcolar 2016/2017, Institutul Cultural Român de la Varşovia derulează, pentru al cincilea an consecutiv, cursul de cultură, istorie şi limbă română, destinat elevilor din liceele poloneze. Proiectul reprezintă o continuare a programului inițiat în anul