Stagiunea Camerală ICR la Ateneu
Trei concerte, trei ansambluri și o ofertă muzicală care nu trebuie ratată – în toamnă revine Stagiunea Camerală ICR la Ateneu, un proiect al Institutului Cultural Român în parteneriat cu Filarmonica George Enescu. La prima ediție, în 2010, concertele Stagiunii
Festivalul de Film Românesc de la New York, ediţia a VI-a
Cea de-a şasea ediţie a celei mai importante manifestări dedicate filmului românesc peste hotare, Festivalul de Film Românesc de la New York, va avea loc în perioada 30 noiembrie – 6 decembrie 2011, la Film Society of Lincoln Center. Organizată de Institutul Cultural
Concert aniversar ENESCU 130, la Bruxelles
Cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui George Enescu, Institutul Cultural Român de la Bruxelles organizează un concert aniversar luni, 5 decembrie 2011, ora 19. 30, în prestigioasa sală a Conservatorului Regal. Protagoniştii concertului vor fi doi
Turneul "George Enescu în Italia"
În perioada 24 februarie – 1 decembrie 2011, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui George Enescu, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează turneul George Enescu în Italia, în colaborare cu Societatea Enescu
Zilele Filmului Irlandez, ediţia a III-a
Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) găzduieşte în zilele de 10 şi 11 noiembrie 2011 cea de-a treia ediţie a Zilelor Filmului Irlandez. Evenimentul este organizat de Ambasada Irlandei la Bucureşti în parteneriat cu Institutul Irlandez de Film, Reel Ireland,
Colocviul „Cioran în Italia” la Accademia di Romania din Roma
Cu ocazia centenarului naşterii lui Emil Cioran (1911-1995), Accademia di Romania din Roma în colaborare cu Facultatea de Filosofie a Università degli Studi di Roma „Tor Vergata şi FIRI (Forumul Intelectualilor Români din Italia), organizează în data de 10 noiembrie
Concurs de proiecte pentru publicaţiile culturale în limba română din Republica Moldova
Consecvent tradiţiei sale de a susţine publicaţiile culturale de calitate din Republica Moldova, Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, scoate la concurs şapte poziţii din următoarele domenii de interes: 1. poziţie pentru reviste culturale
SEARA DE FILM / 8 scurtmetraje premiate la Timishort 2011
Miercuri, 28 septembrie 2011, de la ora 18. 00, opt scurtmetraje premiate la ediţia din acest an a festivalului Timishort vor fi proiectate la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti). Programul „Seara de film revine din vacanţă cu o retrospectivă
Ziua europeană a limbilor în Liban - eveniment EUNIC care sărbătoreşte multilingvismul
Luni, 26 septembrie 2011, institutele culturale europene membre ale EUNIC (European Union National Institutes for Culture) în Liban, în colaborare cu ASSABIL (Asociaţia Prietenilor Bibliotecilor Publice), vor sărbători Ziua europeană a limbilor în Liban prin activităţi
Ilustraţia de carte şi banda desenată – a treia conferinţă din seria MBD
Ilustraţia de carte şi bandă desenată este tema pe care vor discuta Igor Mocanu și Patricia Suliman miercuri, 24 august 2011, la ora 18. 00, la cea de-a treia conferință din seria organizată în cadrul Muzeului Benzii Desenate (etajul 4 al Muzeului Naţional de Artă
FESTIVAL SoNoRo @ AREZZO
În continuarea workshopurilor de la Montepulciano şi Arezzo, incluse în programul SoNoRo – Interferenţe 2011, derulat cu sprijinul ICR, câteva dintre cele mai reprezentative spații de concert din Arezzo au găzduit, în premieră, festivalul de muzică de cameră
Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu", ediţia a XX-a
În perioada 1-25 septembrie 2011 se desfăşoară la Bucureşti cea de-a XX-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu. Evenimentul îşi propune prezentarea şi promovarea creaţiei enesciene de către mari artişti şi mari ansambluri artistice